De anul acesta, filmele populare sunt cele avantajate la obţinerea Oscarului pentru cel mai bun film datorită noului sistem de votare pentru departajarea candidaţilor, spun specialiştii."După mai bine de 60 de ani, Academia revine la formula de 10 nominalizări pentru cel mai bun film. Finalul va fi acelaşi - desemnarea unui singur câştigător - însă lupta va fi mai strânsă. Câştigătorul nu se va alege din cele mai bune cinci, ci din cele mai bune 10 filme ale anului 2009", a declarat Sid Ganis, fostul preşedinte al Academiei americane de film. O idee intens dezbătută, însă neadoptată de membrii Academiei, a fost împărţirea celor 10 pelicule în două categorii dramă şi comedie, după modelul Globurilor de Aur. "Este vorba despre Cel mai bun film, nu de Cel mai bun film dintr-un anumit gen. Vorbim despre un singur premiu", a replicat Ganis.Potrivit noului sistem de votare, "în loc de a pune o cruce în dreptul filmului ales, membrii Academiei vor indica de această dată a doua lor opţiune, apoi a treia opţiune etc.", a declarat într-un comunicat Tom Sherak, actualul preşedinte al Academiei de film americane. Rezultatele vor fi apoi evaluate, potrivit unui calcul complex, care va permite companiei PricewaterhouseCoopers, însărcinată cu numărarea voturilor, "să desemneze filmul câştigător care va primi cel mai mare sprijin din partea majorităţii votanţilor", a explicat Tom Sherak. Cei mai mulţi critici de la Hollywood sunt de părere că duelul din 2010 va fi între filmele "The Hurt Locker" şi "Avatar". Pentru sociologul Gabriel Rossman, profesor la Universitatea California din Los Angeles (UCLA) şi specialist în Oscaruri, "este puţin probabil ca premiul să revină unui film surpriză". Revenirea, din acest an, la 10 pelicule nominalizate a permis "intrarea în marele club" a unor filme populare, precum "Avatar", dar şi a unor lungmetraje aparţinând unor genuri mai degrabă neglijate, cum este cazul SF-ului "District 9" sau animaţiei "Up/". În rest, se regăsesc genurile obişnuite: dramele - "Precious", "The Blind Side" şi "An Education", alături de comediile dramatice "In the Air", "Inglorious Basterds" şi "A Serious Man". Trecerea de la cinci la zece pelicule nominalizate a fost decisă de Academia de film americană pentru a revitaliza audienţele de televiziune în scădere, prin creşterea dozei de suspans. Gabriel Rossman consideră că această decizie va avea rezultatele scontate, cu atât mai mult cu cât cele mai mari trei succese de casă din 2010 - "Avatar", "The Blind Side" şi "Up in the Air " - fac parte dintre filmele nominalizate. Vă prezentăm mai jos lista celor 10 lungmetraje nominalizate la Oscarul pentru cel mai bun film. Pentru a vedea imagini din filmele candidate, daţi click pe numele acestora. Avatar - Acţiunea filmului se petrece în viitor, peste 200 de ani. Jake (Sam Worthington), un veteran de război paralizat, este trimis pe o planetă numită Pandora pentru a înfiinţa o colonie umană şi pentru a extrage cât mai multe resurse minerale oferite de această planetă. Pandora este locuită de o rasă umanoidă numită Na'vi. După o serie de evenimente care îi schimbă complet modul de gândire, Jake se alătură rasei Na'vi în războiul împotriva pământenilor. În plus, acesta se îndrăgosteşte de o localnică.The Blind Side - Michael Oher este un adolescent afro-american analfabet şi supraponderal din Memphis, provenit dintr-o familie cu probleme. Norocul băiatului se schimbă atunci când este adoptat de către soţii Leigh Anne (Sandra Bullock) şi Sean Touhy. District 9 - Filmul spune povestea unor extratereştri care au aterizat pe Pământ cu 30 de ani în urmă, fiind ultimii supravieţuitori ai rasei lor. Deveniţi sclavii oamenilor, extratereştrii au fost forţaţi să muncească şi să trăiască în condiţii mizere, într-un spaţiu izolat asemănator unei tabere de concentrare, numit Districtul 9. Atunci când agentul guvernamental Wikus Van De Merwe (Sharlto Copley) este trimis pentru a face o investigaţie şi a afla scopul venirii extratereştrilor pe Pământ şi natura armelor pe care le folosesc, acesta este infectat cu biotehnologia extraterestră. Observând situaţia dramatică a refugiaţilor, Wikus decide să lupte împotriva oamenilor asupritori în numele extratereştrilor. An Education - Povestea maturizării unei adolescente dintr-o suburbie a Londrei anilor '60 (interpretată de Carey Mulligan), a cărei viaţă de schimbă radical după ce cunoaşte un bărbat carismatic, de două ori mai în vârstă decât ea (Peter Sarsgaard).The Hurt Locker - Filmul prezintă povestea unei echipe de genişti, pe fondul războiului din Irak. În timpul misiunilor de dezamorsare a bombelor, noul sergent James (Jeremy Renner), care se comportă ca şi cum moartea îi este indiferentă, îşi surprinde subordonaţii. Inglourious Basterds - În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Franţa ocupată de nazişti, adolescenta evreică Shosanna Dreyfus (Melanie Laurent) este martora exterminarii familiei sale de către colonelul german Hans Landa (Christoph Waltz). Ea scapă şi se refugiază la Paris. Atunci când un ofiţer german îşi convinge superiorii să prezinte un film de propagandă nazistă tocmai în cinematograful parizian unde lucrează Shosanna, aceasta începe să-şi facă planuri de răzbunare împotriva liderilor nazişti. În acelaşi timp, locotenentul Aldo Raine (Brad Pitt) organizează un grup de soldaţi de origine iudaico-americană, cunoscuţi sub numele de "The Basterds", care vor să-i ucidă pe conducătorii celui de-al treilea Reich, ajutaţi fiind de actriţa germană şi agenta sub acoperire Bridget von Hammersmark (Diane Kruger).Precious: Based on the Novel 'Push' by Sapphire - Clareece "Precious" Jones este o adolescentă supraponderală, care este ironizată de colegi, abuzată fizic şi emoţional de mama sa, şi violată în repetate rânduri de către tatăl ei, cu care a rămas însărcinată de două ori. Fiind pe punctul de a da naştere celui de-al doilea copil şi fiind ameninţată cu exmatricularea din liceu, lui Precious i se oferă şansa de a se transfera la o altă şcoală şi de a intra într-un program educaţional alternativ. A Serious Man - În 1967, Larry Gopnik, profesor de fizică la o universitate americană, simte că viaţa lui personală şi profesională se năruie. Soţia îl anunţă că intenţionează să divorţeze şi să se mute împreună cu colegul lui de serviciu Sy Ableman. În plus, fiul său consumă marijuana şi are un comportament indisciplinat la şcoală, iar fiica îi fură bani din portofel pentru a-şi face o operaţie estetică. Ca şi cum aceste probleme nu ar fi fost suficiente, Larry este mituit de către un student pentru a-i da o notă de trecere şi apoi este ameninţat cu un proces, primeşte o serie de scrisori anonime de la cineva care vrea să-i ia postul de la universitate şi este torturat constant de o vecină frumoasă care face plajă dezbracată chiar sub fereastra lui. Up - Film de animaţie. Băieţelul Carl Fredrickson întâlneşte o puştoaică cu spirit de aventură pe nume Ellie. Amândoi plănuiesc să călătorească în Africa de Sud. 70 de ani după aceea, după moartea soţiei Ellie, Carl îşi aminteşte de planurile din tinereţe şi porneşte în aventura vieţii lui, alături de un partener neaşteptat, un puşti de 8 ani pe nume Russell. Up in the Air - Meseria lui Ryan Bingham (George Clooney) este să concedieze oameni în numele companiilor care îl angajează. Cea mai mare parte din viaţa lui Ryan se desfăşoară la înălţime, în călătoriile cu avionul de la o locaţie la alta. Atunci când şeful său o angajează pe aroganta Natalie, sistemul de concedieri prin videoconferinţe propus de aceasta pune în pericol stilul fericit de viaţă al lui Ryan.
Comentarii recente