Despre frumuseţe şi miliardari cu Miss Univers 2008. Interviu în EXCLUSIVITATE
Întâlnirea cu Miss Univers 2008 ne-a cam dat peste cap convingerile preconcepute, cum că "missele" sunt doar nişte feţe frumoase. Dayana Mendoza a venit la conferinţa de presă fără atitudinea glacială pe care concurentele concursurilor de Miss o afişează pe scenă.A vorbit deschis cu ziariştii, a făcut glume şi ne-a răspuns cu amabilitate la întrebări. Miss Univers a venit la conferinţa de presă purtând pe cap tiara originală de regină a frumuseţii, în valoare de 250 000 de dolari. După ce ieri v-am provocat să ne trimiteţi întrebările pe care aţi dori să le puneţi unei "Misse", astăzi am ales întrebarea care ni s-a părut cea mai inspirată şi i-am adresat-o Dayanei – respectiv dacă frumuseţea i-a fost vreodată un dezavantaj şi în ce situaţie. Îi mulţumim pe acestă cale "Getei" pentru contribuţia la realizarea interviului în exclusivitate cu cea mai frumoasă femeie din lume. Sâmbătă, 27 iunie, începând cu ora 21.10, TVR1 şi TVR Internaţional transmit în direct finala Miss Universe România, 2009. Din juriul care o va alege pe frumoasa ce va reprezenta România la concursul Miss Universe 2009 ce va avea loc în Bahamas, face parte şi Dayana Mendoza. Telespectatorii vor putea vota concurenta preferată, prin intermediul televotingului. Astfel votul publicului va reprezenta 50% din punctajul final.











































































