You are browsing the archive for actul sexual.

by admin

Tipuri de relaţii interpersonale

9:31 in Relaţii interpersonale by admin

freundinnen Relaţiile strânse sunt importante pentru bunăstarea emoţională.

Relaţiile interpersonale inlcud relaţiile de rudenie şi familiale în care oamenii sunt asociaţi genetic sau consanguin. Acestea includ roluri precum cel de tată, mamă, fiu, fiică. Relaţiile pot fi stabilite de asemenea prin căsătorie, în cazul soţilor, socrilor, soacrelor, unchi sau mătuşe prin căsătorie. Ele pot fi formal relaţii pe termen lung recunoscute de lege şi formalizate prin ceremonii publice, precum căsătoria sau uniunea civilă. Există şi relaţii informale pe termen lung, precum relaţiile de dragoste sau romantice, cu posibilitatea de a locui şi trăi împreună. În astfel de cazuri “cealaltă persoană” este adesea denumită iubit(ă) sau amant(ă), spre a-i deosebi de simplii prieteni. Dacă partenerii trăiesc împreună, relaţia lor seamănă ci cea de căsătorie, părţile numindu-se chiar uneori soţ şi soţie. Legislaţia scoţiană consideră astfel de cupluri ca fiind căsătorite legal, după o anumită perioadă de trai împreună. Termenul amantă face referire într-un mod mai învechit la iubita unui bărbat. O amantă poate avea statutul de “amantă oficială” (în franceză maîtresse en titre), precum în cazul lui Madame de Pompadour.

Prieteniile constau din legături mutuale, încredere, respect, şi adesea chiar dragoste şi acceptanţă necondiţionată. Ele implică de obicei descoperirea sau stabilirea de similarităţi sau zone comune între indivizi.[1] Prieteniile pe Internet şi pen-pal se pot înfiripa chiar în cazul unor distanţe fizice considerabile între parteneri. Frăţia şi surorile pot desemna persoane unite printr-o cauză comună sau având interese comune, care pot implica organizarea formală într-un club, organizaţie, asociaţie, societate, lojă, fraternitate, sau comunitate de surori. Acest tip de relaţii interpersonale au elemente comune cu camaraderia soldaţilor pe timp de pace sau război. Între partenerii sau colegii într-o profesiune, afacere, sau loc comun de muncă se pot stabili relaţii interpersonale pe termen lung.

Prietenii de suflet sunt persoane intim legate printr-o uniune mentală, şi care găsesc acceptanţă şi înţelegere mutuală între ei. Prietenii de suflet se simt legaţi pe viaţă, în unele cazuri devenind parteneri sexuali. Relaţiile întâmplătoare sunt relaţii sexuale extinse dincolo de petrecerea unei nopţi, caracterizate în exclusivitate de un comportament sexual. Uneori sunt numiţi “prieteni din interes” sau prieteni “agăţaţi” atunci când totul se limitează la actul sexual sau sunt priviţi ca parteneri sexuali într-un sens mai larg. Dragostea platonică este o relaţie afecţională în care elementul sexual nu este inclus.

Referinţe

  1. ^ Byrne, D. (1961). Interpersonal attraction and attitude similarity. Journal of Abnormal and Social Psychology, 62, 713-715.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

by admin

Lubrifianţi personali

4:05 in Lubrifianţi personali by admin

play_sensations

Lubrifianţii personali sunt lubrifianţi specializaţi care servesc, în timpul actului sexual, la reducerea fricţiunii. Ei îşi au originea în lubrifianţii chirurgicali folosiţi în procedurile medicale. Branduri cunoscute de lubrifianţi personali includ Wallace-O’Farrell’s Slippery Stuff Gel, K-Y Jelly, Astroglide, Eros, Aquawet, Sliquid, Oceanus Naturals Carrageenan, Firefly Organics, System JO, Durex Play, ID, Wet, Liquid Silk, Maximus, Probe şi Gun Oil.

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

by admin

Masturbarea

17:06 in Masturbarea by admin

klimt_mulher_sentada

Masturbarea se referă la stimularea sexuală, în special a propriilor organe genitale (automasturbarea), adesea până la orgasm.[1] Stimularea poate fi realizată manual, prin alte tipuri de contact cu corpul (de ex, actul sexual), prin folosirea unor obiecte sau instrumente, sau prin unele combinaţii ale acestor metode.[2] Masturbarea este o formă obşnuită de autoeroticism, cele două cuvinte fiind folosite adesea ca sinonime, deşi masturbarea cu un partener (masturbarea mutuală) este de asemenea obişnuită. Masturbarea animală a fost observată la multe specii, atât în sălbăticie cât şi captive.[3][4]

Referinţe

Note

  1. ^ Your Guide to Masturbation
  2. ^ Based on “masturbation” in Merriam-Webster’s Collegiate Dictionary, Eleventh Edition, Merriam-Webster, Inc., 2003
  3. ^ Breeding Soundness Examination of the Stallion
  4. ^ a b Bruce Bagemihl: Biological Exuberance: Animal Homosexuality and Natural Diversity. St. Martin’s Press, 1999. ISBN 0-312-19239-8

Bibliografie

  • Brody, Stuart. “Slimness is associated with greater intercourse and lesser masturbation frequency” Journal Of Sex & Marital Therapy Volume 30, Issue 4, July – September 2004, Pages 251-261
  • DeMartino, Manfred F. Human Autoerotic Practices. New York: Human Sciences Press, 1979. ISBN 0-87705-373-1.
  • Marcus, Irwin M. Masturbation: From Infancy to Senescence. New York: International Universities Press, 1975. ISBN 0-8236-3150-8.
  • Hurlbert, David Farley & Karen Elizabeth Whittaker. (1991). “The Role of Masturbation in Marital and Sexual Satisfaction: A Comparative Study of Female Masturbators and Nonmasturbators.” Journal of Sex Education & Therapy, 17(4), 272–282.
  • Buddhist Sexual Ethics, by Winton Higgins

Linkuri

This guide is licensed under the GNU Free Documentation License. It uses material from the Wikipedia.

Need an webmaster? Click HERE

by admin

Sexualitate

11:48 in Sexualitate by admin

Sexualitate

Sexualitatea umană este modul în care oamenii experimentează şi se exprimă ca fiinţe sexuale.[1] Sexualitatea umană are mai multe aspecte. Din punct de vedere biologic, sexualitatea se referă la mecanismul de reproducere ca şi la impulsurile biologice de bază existente la toate speciile şi care includ actul sexual şi contactul sexual în toate formele lor. Există de asemenea aspecte emoţionale sau fizice ale sexualităţii care se referă la legăturile care există între indivizi, care pot fi exprimate prin sentimente profunde sau emoţii, şi care pot fi manifestate în preocupările fizice sau medicale despre aspectele fiziologice sau chiar psihologice ale comportamentului sexual. Din punct de vedere sociologic, poate cuprinde aspecte culturale, politice şi legale; iat psihologic, poate include aspecte morale, etice, teologice, spirituale sau religioase.

Studii recente privind sexualitatea au evidenţiat că aspectele sexuale sunt de o importanţă majoră în construirea identităţii personale şi a evoluţiei sociale a indivizilor.

“Sexualitatea umană nu este impusă doar de instinct sau comportamente stereotipice, ca la animale, ci este influenţată atât de activitatea mentală superioară cât şi de caracteristicile sociale, culturale, educaţionale şi normative ale acelor locuri unde cresc subiecţii şi se dezvoltă personalitatea acestora. În mod consecvent, analiza sferei sexuale trebuie să se bazeze pe convergenţa mai multor direcţii de dezvoltare precum afectivitatea, emoţiile şi relaţiile”.[2]

În multe epoci istorice, arta reprezentativă şi artifactele ajută la portretizarea sexualităţii umane din acele perioade.[3]

Note

  1. ^ (Rathus et al. McKenzie, pp. 2)
  2. ^ Boccadoro L., Carulli S. (2008) Il posto dell’amore negato. Sessualità e psicopatologie segrete. Tecnoprint Editrice, Ancona. ISBN 978-88-95554-03-7
  3. ^ (Rathus et al. McKenzie, pp. 11)

Referinţe

  • Rathus, Spencer A.; Nevid, Jeffrey S.; Fichner-Rathus, Lois; Herold, Edward S.; McKenzie, Sue Wicks (2005), Human sexuality in a world of diversity (second ed.), New Jersey, USA: Pearson Education, pp. 206, ISBN 1-205-46013-5

Linkuri

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Human Sexuality: Conception