Statutul legal al căsătoriilor şi uniunilor civile între persoane de acelaşi sex din Europa
Căsătorii gay recunoscute
"Uniunii civile" recunoscute
Coabitare neînregistrată recunoscută
Faptul în dezbatere
Necunoscut
Căsătorii gay interzise
Căsătoria între persoane de acelaşi sex (cunoscută şi sub numele de căsătorie gay sau căsătorie homosexuală) este căsătorie între doi indivizi care sunt de acelaşi sex legal sau biologic. În anii 2000, căsătoriile între persoane de acelaşi sex au devenit un subiect controvers, în contextul în care au fost legalizate în numeroase ţări.
Statut actual civil
La sfârşitul secolului al XX-lea şi la începutul secolului al XXI-lea, a fost o mişcare semnificativă într-un număr de ţări în favoarea recunoaşterii căsătoriilor civile ca un drept care ar trebui extins la toţi cetăţenii, fără a discrimina bazat pe orientare sexuală. Căsătoriile civile aduc cu ele o serie de drepturi, inclusiv securitate socială, asigurări de sănătate, beneficii la impozit, moştenire, etc.
Căsătoria s-a născut dintr-o nevoie a oamenilor de a-şi asigura paternitatea asupra copiilor. În acest sens, bărbaţii erau dispuşi să plătească pentru o mireasă sau exclusivitatea accesului sexual la o anumită femeie.[1] Legitimitatea este consecinţa acestei tranzacţii mai degrabă decât motivul. În societatea comanşilor, femeile căsătorite muncesc mult, îşi pierd libertatea sexuală, şi se pare că nu au niciun beneficiu în urma căsătoriei.[2] Dar femeile în această situaţie devin o sursă de invidie şi model în trib, astfel încât aceasta este cea mai bună soluţie pentru ele. “În aproape toate societăţile, relaţia cu femeile este instituţionalizat într-un fel sau altul, astfel încât se moderează şi intensitatea competiţiei în accesul la intimitatea acestora.”[3]
Modul în care se desfăşoară o căsătorie s-a schimbat în timp, ca şi instituţia însăşi a căsătoriei. Deşi instituţia căsătoriei este mai veche decât înregistrările istorice, multe culturi au legende proprii sau credinţe religioase privind originea căsătoriei.[4]
Relaţiile strânse sunt importante pentru bunăstarea emoţională.
Relaţiile interpersonale inlcud relaţiile de rudenie şi familiale în care oamenii sunt asociaţi genetic sau consanguin. Acestea includ roluri precum cel de tată, mamă, fiu, fiică. Relaţiile pot fi stabilite de asemenea prin căsătorie, în cazul soţilor, socrilor, soacrelor, unchi sau mătuşe prin căsătorie. Ele pot fi formal relaţii pe termen lung recunoscute de lege şi formalizate prin ceremonii publice, precum căsătoria sau uniunea civilă. Există şi relaţii informale pe termen lung, precum relaţiile de dragoste sau romantice, cu posibilitatea de a locui şi trăi împreună. În astfel de cazuri “cealaltă persoană” este adesea denumită iubit(ă) sau amant(ă), spre a-i deosebi de simplii prieteni. Dacă partenerii trăiesc împreună, relaţia lor seamănă ci cea de căsătorie, părţile numindu-se chiar uneori soţ şi soţie. Legislaţia scoţiană consideră astfel de cupluri ca fiind căsătorite legal, după o anumită perioadă de trai împreună. Termenul amantă face referire într-un mod mai învechit la iubita unui bărbat. O amantă poate avea statutul de “amantă oficială” (în franceză maîtresse en titre), precum în cazul lui Madame de Pompadour.
Prieteniile constau din legături mutuale, încredere, respect, şi adesea chiar dragoste şi acceptanţă necondiţionată. Ele implică de obicei descoperirea sau stabilirea de similarităţi sau zone comune între indivizi.[1]Prieteniile pe Internet şi pen-pal se pot înfiripa chiar în cazul unor distanţe fizice considerabile între parteneri. Frăţia şi surorile pot desemna persoane unite printr-o cauză comună sau având interese comune, care pot implica organizarea formală într-un club, organizaţie, asociaţie, societate, lojă, fraternitate, sau comunitate de surori. Acest tip de relaţii interpersonale au elemente comune cu camaraderia soldaţilor pe timp de pace sau război. Între partenerii sau colegii într-o profesiune, afacere, sau loc comun de muncă se pot stabili relaţii interpersonale pe termen lung.
Prietenii de suflet sunt persoane intim legate printr-o uniune mentală, şi care găsesc acceptanţă şi înţelegere mutuală între ei. Prietenii de suflet se simt legaţi pe viaţă, în unele cazuri devenind parteneri sexuali. Relaţiile întâmplătoare sunt relaţii sexuale extinse dincolo de petrecerea unei nopţi, caracterizate în exclusivitate de un comportament sexual. Uneori sunt numiţi “prieteni din interes” sau prieteni “agăţaţi” atunci când totul se limitează la actul sexual sau sunt priviţi ca parteneri sexuali într-un sens mai larg. Dragostea platonică este o relaţie afecţională în care elementul sexual nu este inclus.
Referinţe
^ Byrne, D. (1961). Interpersonal attraction and attitude similarity. Journal of Abnormal and Social Psychology, 62, 713-715.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Întâlnirile (dating) sunt o activitate socială prin care două persoane încearcă să se cunoască şi să vadă în ce măsură se potrivesc ca parteneri într-o relaţie intimă sau căsătorie. Întâlnirile tradiţionale includ activităţi de divertisment şi/sau o masă (cina) la restaurant.
În multe tradiţii culturale, o întâlnire poate fi aranjată de o terţă parte, care poate fi un membru de familie, o cunoştinţă, sau angajatul unei firme specializate. Recent, întâlnirile pe Internet au devenit foarte populare.
Deşi eticheta întâlnirilor în cultura vestică a devenit mai relaxată în ultimul secol, există încă diferenţe considerabile între valorile sociale şi cele personale. De exemplu, acolo unde o anumită activitate costă bani (de exemplu, o masă la restaurant), în mod tradiţional bărbatul se aşteaptă să plătească; dar în prezent practica “plăţii nemţeşti” (împărţirea cheltuielilor) a devenit o practică obişnuită şi acceptabilă.
Referinţe
Sizer-Webb, Frances; Eleanor Noss DeBruyne; Linda Kelly DeBruyne (2000). Health: Making Life Choices. pp. pp. 499-500.
Havelin, Kate (2000). Dating: What Is a Healthy Relationship?. Capstone Press.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Sexul liber se referă la anumite tipuri de activităţi sexuale scoase din contextul relaţiilor romantice. Termenul nu este întotdeauna folosit consistent: unii se referă la sexul extramarital, alţii la relaţii întâmplătoare, în timp ce alţii îl folosesc pentru întâlniri unice, în situaţii de promiscuitate, sau pentru sex în absenţa ataşamentului emoţional sau al dragostei.[1][2]
Termeni înrudiţi
Un hookup (termen colocvial american) este activitatea sexuală liberă care constă în stimularea manuală, sexul orar, sau actul sexual. Un hookup extins se referă uneori la activităţi sexuale libere prelungite. Acesta este cazul în care părţile implicate se întâlnesc ocazional pentru a face sex întâmplător multiplu, întotdeauna fără o relaţie pe termen lung, Aceasta este o relaţie liberă specifică sexului şi fără aspecte emoţionale.
Preocupări privind normele sociale şi morale
Multe religii consideră sexul în afara căsătoriei ca fiind imoral. Ideile oamenilor despre sexul liber variază de la conceptul religios conservativ (castitate) la vederi liberale. În timpul revoluţiei sexuale din Statele Unite şi Europa din anii 1960 şi 1970, atitudinile sociale despre sex s-au schimbat considerabil. Divorţul şi avortul au devenit mai uşor de realizat.
Termenul “hookup” a cîştigat în popularitate şi a atras atenţia media spre finalul anilor 1990 fiind larg acceptat de Generaţia Y.
Sexul de o noapte
Sexul de o noapte este o singură întâlnire sexuală între indivizi, unde cel puţin unul nu intenţionează să stabilească o relaţie sexuală sau romantică de durată.
Sexul anonim
Sexul anonim este o formă a sexului de o noapte sau liber între persoane care au foarte puţin sau nimic în comun, angajându-se adesea în activităţi sexuale de la prima vedere şi de obicei nemaiîntâlnindu-se niciodată după aceea.[3]
Situri comerciale
Există mulţi specialişti în servicii de întâlniri online cunoscute ca situri “personale pentru adulţi” sau “de potriviri pentru adulţi” care sunt create pentru persoane care caută doar relaţii fizice pure fără complicaţii emoţionale. Internetul oferă şi forumuri anonime unde două persoane din locaţii geografice apropiate dar din medii profesionale şi sociale complet diferite se pot întâlni fără nicio complicaţie de ordin emoţional.
Divorţul sau disoluţia căsătoriei este un proces legal în care judecătorul sau altă autoritate anulează legăturile matrimoniale existente între două persoane, restaurând astfel starea civilă de dinainte de căsătorie. Un divorţ nu declară nulă căsătoria existentă, ci că actuala căsătorie este distrusă şi trebuie dizolvată, permiţând părţilor implicate să se recăsătorească cu alţi parteneri.
Legislaţia divorţului variază mult în diverse ţări. Divorţul nu este permis în anumite ţări, precum în Malta sau Filipine, deşi este permisă o anulare a acestuia.
Procesele legale de divorţ pot implica probleme legate de sprijin acordat soţului/soţiei, copiilor, împărţirea proprietăţii şi a datoriilor, deşi aceste probleme sunt de obicei subordonate sau consecvente dizolvării căsătoriei.
În unele jurisdicţii divorţul nu necesită ca una din părţi să considere vinovat de ceva partenerul pentru a sparge căsătoria. Dar chiar şi în jurisdicţiile care acceptă procedura de divorţ fără a fi nevoie să fie declarată vinovată una din părţi, trebuie să se ia în considerare totuşi comportarea părţilor atunci când se împarte proprietatea, datoriile, evaluarea custoriei, şi sprijinul ulterior.
În cele mai multe jurisdicţii divorţul trebuie certificat de către o hotărâre judecătorească pentru a deveni validă. Termenii divorţului sunt de obicei determinaţi de către curte, deşi se poate lua în considerare acorduri prenupţiale sau postnupţiale, sau se pot ratifica direct termenii cu care soţii au căzut de acord în privat. În absenţa unei înţelegeri, se poate ajunge la contestarea divorţului şi cheltuieli mari de timp şi bani. De curând au apărut termeni mai puţini agresivi pentru stabilirea divorţului, precum medierea şi divorţul colaborativ, prin care se negociază mutual soluţii acceptabile pentru eventualele conflicte. În alte ţări, precum în Portugalia, când soţii cad de acord asupra termenilor divorţului, acesta poate fi certificat de către o entitate neadministrativă, inclusiv prin procedura de Divorţ Electronic începând cu martie 2008. Efectul divorţului este că ambele părţi sunt liberi să se recăsătorească.
În cazuri implicând copii, guvernele au un interes crescut să se asigure că disputa dintre părinţi nu afectează psihic copiii. O modalitate de a acţiona în acest sens este încurajarea acceptării unui plan parental. În Statele Unite, toate statele solicită acum părinţilor să completeze un plan parental la separarea lor legală sau divorţ.
Divorţul ca fenomen social este un subiect important în sociologie. În multe ţări dezvoltate, rata divorţului a crescut mult în secolul XX. Printre naţiunile în care divorţul a devenit un eveniment banal se numără Statele Unite, Canada, şi ţările scandinave. Japonia, Franţa şi Italia au încă o rată mai mică a divorţurilor, aceasta chiar scîzând în ultimul timp.
Bibliografie
Mathews, J. “Dating a Married Man: Memoirs from the “Other Women”. 2008. ISBN 1440450048
Gallagher, Maggie. “The Abolition of Marriage.” Regnery Publishing, 1996. ISBN 0-89526-464-1.
Haltzman, Scott. Secrets of Happily Married Men: Eight Ways to Win Your Wife’s Heart Forever. John Wiley & Sons Inc., 2005 ISBN 0787979597.
Lester, David. “Time-Series Versus Regional Correlates of Rates of Personal Violence.” Death Studies 1993: 529-534.
McLanahan, Sara and Gary Sandefur. Growing Up with a Single Parent; What Hurts, What Helps. Cambridge: Harvard University Press, 1994: 82.
Mercer, Diana and Marsha Kline Pruett. Your Divorce Advisor: A Lawyer and Psychologist Guide You Through the Legal and Emotional Landscape of Divorce. Fireside, 2001. ISBN 0-684-87068-1 and ISBN 978-0684870687.
Morowitz, Harold J. “Hiding in the Hammond Report.” Hospital Practice August 1975; 39.
Office for National Statistics (UK). Mortality Statistics: Childhood, Infant and Perinatal, Review of the Registrar General on Deaths in England and Wales, 2000, Series DH3 33, 2002.
U.S. Bureau of the Census. Marriage and Divorce. General US survey information. [3]
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Video: Divortul dintre Brianna Caradja si sotul ei homosexual
O relaţie între două persoane de acelaşi sex poate avea mai multe forme, de la relaţii romantice şi sexuale, la cele apropiate ne-romantice.
Termenul de relaţii între persoane de acelaşi sex poate fi folosit când orientarea sexuală a participanţilor la o astfel de relaţie nu este cunoscută. Ca persoane bisexuale sau pansexuale, oamenii pot participa la astfel de relaţii, unii activişti afirmând că referirea la o relaţie între persoane de acelaşi sex ca fiind o relaţie între homosexuali sau lesbiene este o formă de renunţare la bisexualitate. Termenul de căsătorie între persoane de acelaşi sex este folosit în mod similar.
O relaţie interpersonală este o asociere pe termen relativ îndelungat între două sau mai multe persoane. Această asociere poate fi emoţională, ca în cazul dragostei şi a plăcerii, de afaceri, sau un alt tip social. Relaţiile personale au loc în contexte variate, precum în familie, între prieteni, în căsătorie, între cunoştinţe, la servici, în cluburi, între vecini, la biserică, etc. Ele pot fi reglemetate legislativ, obiceiuri, sau înţelegeri mutuale, şi au la bază grupurile sociale sau societatea ca un întreg. Deşi oamenii sunt fiinţe fundamental sociale, relaţiile interpersonale nu sunt întotdeauna sănătoase. Exemple de relaţii interpersonale incorecte sunt abuzurile şi codependenţa.
O relaţie este considerată în mod normal drept o conexiune între doi indivizi, ca în cazul relaţiilor romantice sau intime, sau a celor între părinte şi copil. Pot exista şi relaţii între persoane individuale şi grupuri de oameni, precum cea dintre un pastor şi congregaţia sa, un unchi faţă de familie, între primar şi oraş, etc. În final, şi grupurile sau chiar naţiunile dezvoltă relaţii între ele, dar acestea nu sunt de tip interpersonal.
Toate relaţiile implică un anumit nivel de interdependenţă. Oamenii dintr-o relaţie tind să se influenţeze reciproc, împărtăşindu-şi gândurile şi sentimentele, şi angajându-se împreună în anumite activităţi. Datorită acestei dependeţe, orice schimbare sau impact asupra unuia îl influenţează şi pe celălalt aproape la acelaşi nivel.[1] Studiul relaţiilor interpersonale implică mai multe discipline ale ştiinţelor sociale precum sociologia, psihologia, antropologia şi munca socială.
Referinţe
^ Berscheid, E., & Peplau, L. A. (1983). The emerging science of relationships. In H. H. Kelley, et al. (Eds.), Close relationships. (pp. 1-19). New York: W. H. Freeman and Company.
Linkuri
One Plus One – organizaţie britanică non-profit pentr asistenţă în relaţii
Relaţiile strânse sunt importante pentru bunăstarea emoţională.
Doi bărbaţi căsătorindu-se la Amsterdam
Comentarii recente