Abuzul sexual (cunoscut de asemenea sub denumirea de molestare) este definit ca fiind forţarea unei persoane de către altă persoană de a întreţine relaţii sexuale nedorite. Fenomenul când abuzul sexual este îndreptat către un copil se numeşte abuzul sexual la copii.
Diferitele forme ale abuzului sexual sunt:
Fără consens, forţare fizică sexuală precum violul sau hărţuirea sexuală
Forme psihologice de abuz, precum comportament sexual verbal sau urmărire (pândă)
Profitarea de o poziţie de încredere pentru a recurge la scopuri sexuale
Incest, săvârşit forţat sau manipulat emoţional
Semnele abuzului sexual
Răni nejustificate, mai ales în zona genitală şi în zona sânilor (la femei)
Articole de îmbrăcăminte sau lenjerie intimă şifonate sau pătate
Sarcină
Boli cu transmitere sexuală (BTS)
Probleme de comportament nejustificate
Depresie
Auto-mutilare (auto-abuz) şi/sau tendinţe de suicid
Consumul excesiv de băuturi alcoolice şi/sau de droguri
Lipsă bruscă de interes referitoare la activitatea sexuală
Interes brusc referitor la activităţile sexuale
Abuzul sexual între soţi
Abuzul sexual între soţi este un termen referitor la violenţa în familie, unde un soţ foloseşte abuzul fizic sau sexual asupra altui soţ. Acesta se referă frecvent la relaţii sexuale forţate asupra unui soţ, fără consimţământul său.
Abuzul sexual la minori
Abuzul sexual la copii se referă la abuzul sexual asupra unui copil, săvârşit de către un adult, sau de către orice altă persoană de o vârstă semnificativ mai mare sau aflată într-o poziţie de dominare (control) asupra copilului, unde copilul este folosit pentru stimularea sexuală a altei persoane. Studii asupra efectelor abuzului sexual la copii arată prezenţa folosirii unor rugăminţi şi invitaţii pe lângă acţiuni fizice propriu-zise, privind orice interacţiune sexuală între adult şi copil, pornind de la un sărut sau o îmbrăţişare până la relaţia sexuală propriu-zisă şi orice altă activitate legată de aceasta.
Căsătoria s-a născut dintr-o nevoie a oamenilor de a-şi asigura paternitatea asupra copiilor. În acest sens, bărbaţii erau dispuşi să plătească pentru o mireasă sau exclusivitatea accesului sexual la o anumită femeie.[1] Legitimitatea este consecinţa acestei tranzacţii mai degrabă decât motivul. În societatea comanşilor, femeile căsătorite muncesc mult, îşi pierd libertatea sexuală, şi se pare că nu au niciun beneficiu în urma căsătoriei.[2] Dar femeile în această situaţie devin o sursă de invidie şi model în trib, astfel încât aceasta este cea mai bună soluţie pentru ele. “În aproape toate societăţile, relaţia cu femeile este instituţionalizat într-un fel sau altul, astfel încât se moderează şi intensitatea competiţiei în accesul la intimitatea acestora.”[3]
Modul în care se desfăşoară o căsătorie s-a schimbat în timp, ca şi instituţia însăşi a căsătoriei. Deşi instituţia căsătoriei este mai veche decât înregistrările istorice, multe culturi au legende proprii sau credinţe religioase privind originea căsătoriei.[4]
O familie disfuncţională este o familie în care au loc des conflicte, conduite incorecte, şi chiar abuzuri asupra unora din membri, astfel de situaţii având loc regulat şi transformându-se într-o obişnuinţă. Copiii din astfel de familii ajung uneori să creadă că acesta este un mod normal de viaţă. Familiile disfuncţionale apar în primul rând datorită unor co-dependenţe a adulţilor, şi sunt întreţinute de alcoolism, abuzuri de substanţe, sau alte vicii ale părinţilor, inclusiv, în unele cazuri, boli sau probleme mentale sau probleme de personalitate, sau când părinţii preiau disfuncţionalităţile parentale ale propriilor lor părinţi şi experienţa familială anterioară.
Membrii unei familii disfuncţionale au simptome şi tipologii comportamentale comune ca rezultat al experienţei familiale comune. Aceasta tinde să impună comportamentul disfuncţional, perpetuându-l. Unitatea familiei poate fi afectată de o serie de factori.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Incestul se referă la orice activitate sexuală dintre două persoane strâns legate şi care este ilegală sau un taboo social. Tipul de activitate sexuală şi natura relaţiilor dintre persoane care constituie o încălcare a legii sau a tradiţiilor sociale variază cu cultura şi jurisdicţia. Unele societăţi consideră că acesta include numai pe cei care trăiesc în aceeaşi casă, sau care aparţin aceluiaşi clan sau linie de rudenie, în timp ce alte societăţi includ şi “rudele de sânge”, iar altele includ chiar şi rudele rezultate în urma adopţiilor şi a căsătoriilor.[1]
Cele mai frecvente tipuri de incest raportate sunt fiică-tată.[2] Incestul între adulţi şi copii prepubertate sau adolescenţi sunt considerate o formă de abuz sexual al copiilor[3], fiind considerate una din formele extreme de traume din copilărie, traume care adesea sunt foarte serioase şi cu probleme psihologice pe termen lung, în special în cazul incestului parental.[4] Prevalenţa este dificil de generalizat, dar cercetările estimează 10-15% din totalul populaţiei ca experimentând cel puţin o dată în viaţă incestul, cu cel puţin 2% implicând actul sexual sau încercări de acest tip.[5] Printre femei, cercetări efectuate de Russell (1986) şi Wyatt (1985) au estimat o rată experenţială a incestului de cca. 20%.[4]
Incestul adult consensual este foarte rar.[3] Incestul consensual dintre adulţi este incriminat în multe ţări, deşi este văzut de unele ţări ca o crimă fără victime.[6]
Cele mai multe societăţi evită discuţiile despre unele tipuri de incest.[7][8] Incestul a fost şi este încă un taboo obişnuit în cele mai multe culturi, atât în prezent cât şi în trecut,[9] cu penalităţi impuse în unele jurisdicţii. Cele mai multe societăţi moderne au impus restricţii legale şi sociale asupra căsătoriei între consanguini.[10] În unele societăţi, precum în Egiptul antic, relaţiile dintre frate-soră, tată-fiică, şi mamă-băiat, erau practicate în rândul celor cu sânge regal.[11][12] În plus, populaţia Balinese din Indonezia[13] şi unele triburi Inuit[14] au credinţe complet diferite despre ilegalitatea şi imoralitatea incestului.
Note
^Elementary Structures Of Kinship, by Claude Lévi-Strauss. (tr.1971).
^ Herman, Judith (1981). Father-Daughter Incest. Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press. pp. 282. ISBN 0-674-29506-4.
^ ab Wolf, Arthur P.; William H. Durham (2004). Inbreeding, Incest, and the Incest Taboo: The State of Knowledge at the Turn of the Century. Stanford University Press. pp. p170–172. ISBN 0804751412.
^ abc Courtois, Christine A. (1988). Healing the Incest Wound: Adult Survivors in Therapy. W. W. Norton & Company. pp. p208. ISBN 0393313565.
^ Nemeroff, Charles B.; Craighead, W. Edward (2001). The Corsini encyclopedia of psychology and behavioral science. New York: Wiley. ISBN 0-471-24096-6.
^ Bateson, Gregory (2000). Steps to an Ecology of Mind: Collected Essays in Anthropology, Psychiatry, Evolution, and Epistemology. University Of Chicago Press. ISBN 978-0226039053.
^ Briggs, Jean (2006). Never in Anger: Portrait of an Eskimo Family. Harvard University Press. ISBN 978-0674608283.
Referinţe
Adams, Kenneth, M., Silently Seduced: When Parents Make Their Children Their Partners, Understanding Covert Incest, HCI, 1992.
Adams, Kenneth, M., When He’s Married to His Mom: How to Help Mother-Enmeshed Men Open Their Hearts To True Love, Fireside, 2007.
Anderson, Peter B., and Cindy Struckman-Johnson, Sexually Aggressive Women: Current Perspectives and Controversies, Guilford, 1998.
Bagnall, Roger S. and Bruce W. Frier, The demography of Roman Egypt, Cambridge, 1994
Bixler, Ray H. (1982) “Comment on the Incidence and Purpose of Royal Sibling Incest,” American Ethnologist, 9(3), Aug, pp. 580-582.
Blume, E. Sue, Secret Survivors: Uncovering Incest and its Aftereffects in Women, Ballantine, 1991.
DeMilly, Walter, In My Father’s Arms: A True Story of Incest, University of Wisconsin Press, 1999.
Murador, Gordan, “Just Curious and Incestuous – Two Best Friends Finding Out Their True Past”, TTMFTW, 2008.
Elliot, Michelle, Female Sexual Abuse of Children, Guilford, 1994.
Forward, Susan (1990). Toxic Parents: Overcoming Their Hurtful Legacy and Reclaiming Your Life. Bantam. ISBN 0-553-28434-7.
Divorţul sau disoluţia căsătoriei este un proces legal în care judecătorul sau altă autoritate anulează legăturile matrimoniale existente între două persoane, restaurând astfel starea civilă de dinainte de căsătorie. Un divorţ nu declară nulă căsătoria existentă, ci că actuala căsătorie este distrusă şi trebuie dizolvată, permiţând părţilor implicate să se recăsătorească cu alţi parteneri.
Legislaţia divorţului variază mult în diverse ţări. Divorţul nu este permis în anumite ţări, precum în Malta sau Filipine, deşi este permisă o anulare a acestuia.
Procesele legale de divorţ pot implica probleme legate de sprijin acordat soţului/soţiei, copiilor, împărţirea proprietăţii şi a datoriilor, deşi aceste probleme sunt de obicei subordonate sau consecvente dizolvării căsătoriei.
În unele jurisdicţii divorţul nu necesită ca una din părţi să considere vinovat de ceva partenerul pentru a sparge căsătoria. Dar chiar şi în jurisdicţiile care acceptă procedura de divorţ fără a fi nevoie să fie declarată vinovată una din părţi, trebuie să se ia în considerare totuşi comportarea părţilor atunci când se împarte proprietatea, datoriile, evaluarea custoriei, şi sprijinul ulterior.
În cele mai multe jurisdicţii divorţul trebuie certificat de către o hotărâre judecătorească pentru a deveni validă. Termenii divorţului sunt de obicei determinaţi de către curte, deşi se poate lua în considerare acorduri prenupţiale sau postnupţiale, sau se pot ratifica direct termenii cu care soţii au căzut de acord în privat. În absenţa unei înţelegeri, se poate ajunge la contestarea divorţului şi cheltuieli mari de timp şi bani. De curând au apărut termeni mai puţini agresivi pentru stabilirea divorţului, precum medierea şi divorţul colaborativ, prin care se negociază mutual soluţii acceptabile pentru eventualele conflicte. În alte ţări, precum în Portugalia, când soţii cad de acord asupra termenilor divorţului, acesta poate fi certificat de către o entitate neadministrativă, inclusiv prin procedura de Divorţ Electronic începând cu martie 2008. Efectul divorţului este că ambele părţi sunt liberi să se recăsătorească.
În cazuri implicând copii, guvernele au un interes crescut să se asigure că disputa dintre părinţi nu afectează psihic copiii. O modalitate de a acţiona în acest sens este încurajarea acceptării unui plan parental. În Statele Unite, toate statele solicită acum părinţilor să completeze un plan parental la separarea lor legală sau divorţ.
Divorţul ca fenomen social este un subiect important în sociologie. În multe ţări dezvoltate, rata divorţului a crescut mult în secolul XX. Printre naţiunile în care divorţul a devenit un eveniment banal se numără Statele Unite, Canada, şi ţările scandinave. Japonia, Franţa şi Italia au încă o rată mai mică a divorţurilor, aceasta chiar scîzând în ultimul timp.
Bibliografie
Mathews, J. “Dating a Married Man: Memoirs from the “Other Women”. 2008. ISBN 1440450048
Gallagher, Maggie. “The Abolition of Marriage.” Regnery Publishing, 1996. ISBN 0-89526-464-1.
Haltzman, Scott. Secrets of Happily Married Men: Eight Ways to Win Your Wife’s Heart Forever. John Wiley & Sons Inc., 2005 ISBN 0787979597.
Lester, David. “Time-Series Versus Regional Correlates of Rates of Personal Violence.” Death Studies 1993: 529-534.
McLanahan, Sara and Gary Sandefur. Growing Up with a Single Parent; What Hurts, What Helps. Cambridge: Harvard University Press, 1994: 82.
Mercer, Diana and Marsha Kline Pruett. Your Divorce Advisor: A Lawyer and Psychologist Guide You Through the Legal and Emotional Landscape of Divorce. Fireside, 2001. ISBN 0-684-87068-1 and ISBN 978-0684870687.
Morowitz, Harold J. “Hiding in the Hammond Report.” Hospital Practice August 1975; 39.
Office for National Statistics (UK). Mortality Statistics: Childhood, Infant and Perinatal, Review of the Registrar General on Deaths in England and Wales, 2000, Series DH3 33, 2002.
U.S. Bureau of the Census. Marriage and Divorce. General US survey information. [3]
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Video: Divortul dintre Brianna Caradja si sotul ei homosexual
Familia este un grup de persoane cu afinităţi ancestrale, spirituale sau de locaţie. Deşi conceptul de cosanguinitate se referea iniţial la relaţii “de sânge”, unii antropologi spun că această expresie trebuie luată în sens metaforic.
Principala funcţie a familiei este de a peropetua societatea. Social, prin “producţia socială de copii”,[1] biologic, sau amîndouă. Astfel, experienţa familială se perpetuează în timp. Din perspectiva copiilor, familia este o familie de orientare: familia serveşte la localizarea socială a copiilor, şi joacă un rol major în culturalizare şi socializare. Din punctul de vedere al părinţilor, familia este o familie de procreare, scopul ei fiind reproducerea, culturalizarea şi socializarea copiilor.[2] Oricum, reproducerea nu este singura funcţie a familiei; ăn societăţi cu diviziune sexuală a muncii, căsătoria şi rezultatul relaţiilor aferente sunt necesare pentru formarea unei economii productive domestice.
Familia conjugală constă din unul sau mai mulţi părinţi naturali sau sociali şi copiii lor. Cea mai cunoscută formă de astfel de familie este familia nucleară.[3]
O familie consanguină constă din părinţi, copiii lor, precum şi alte persoane. Această familie este obişnuită atunci când mamele nu au resursele necesare de a-şi întreţine singure copiii, în special în cazul proprietăţilor moştenite. Când proprietăţi importante sunt deţinute de bărbaţi, familiile consanguine constau dintr-un soţ şi soţie, copiii lor şi alţi membri ai familiei soţului.
O familie matrifocală constă dintr-o mamă şi copiii săi. În general, aceşti copii sunt urmaţii ei naturali, deşi adopţia copiilor este o practică în aproape toate societăţile. Acest gen de familie este obişnuită în cazul femeilor care au resursele necesare să îşi întreţină copiii singure, sau când bărbaţii sunt mai mobili decât femeile.
^ nuclear family – “a woman and/or husband and dependent children.” – Definitions of Anthropological Terms – Anthropological Resources – (Court Smith) Department of Anthropology, Oregon State,University
American Kinship, David M. Schneider
A Natural History of Families, Scott Forbes, Princeton University Press, 2005, ISBN 0-691-09482-9
Foucault, Michel (1978). The History of Sexuality: Volume I: An Introduction. New York Vintage Books. ISBN-13: 978-0679724698
More Than Kin and Less Than Kind, Douglas W. Mock, Belknap Press, 2004, ISBN 0-674-01285-2
Denis Chevallier, « Famille et parenté : une bibliographie », Terrain, Numéro 4 – Famille et parenté (mars 1985) , [En ligne], mis en ligne le 17 juillet 2005. URL : http://terrain.revues.org/document2874.html. Consulté le 15 juin 2007. (French)
Jacques Lacan [1938] (2001) Les complexes familiaux dans la formation de l’individu ( the familial complexes in the formation of the individual ) Essai d’analyse d’une fonction en psychologie, published in Autres écrits, Editions du Seuil, 2001, pp. 23-84. First appeared in volume VIII of the Encyclopédie française as the entry article for “The Family”. [2]
Fugier Pascal Note de lecture on Lacan ¿ Interrogations ? – Revue pluridisciplinaire en sciences de l’homme et de la société. Numéro 4. Formes et figures de la précarité. Juin 2007.
Gilles Deleuze, Félix Guattari Capitalism and Schizophrenia, consisting of the two volumes Anti-Œdipus (1972), and A Thousand Plateaus (1980). See in particular Anti-Œdipus, Part 2, ch 7, pp. 123-33.
Comentarii recente