1iSX

Relaţiile strânse sunt importante pentru bunăstarea emoţională.

Relaţiile interpersonale inlcud relaţiile de rudenie şi familiale în care oamenii sunt asociaţi genetic sau consanguin. Acestea includ roluri precum cel de tată, mamă, fiu, fiică. Relaţiile pot fi stabilite de asemenea prin căsătorie, în cazul soţilor, socrilor, soacrelor, unchi sau mătuşe prin căsătorie. Ele pot fi formal relaţii pe termen lung recunoscute de lege şi formalizate prin ceremonii publice, precum căsătoria sau uniunea civilă. Există şi relaţii informale pe termen lung, precum relaţiile de dragoste sau romantice, cu posibilitatea de a locui şi trăi împreună. În astfel de cazuri “cealaltă persoană” este adesea denumită iubit(ă) sau amant(ă), spre a-i deosebi de simplii prieteni. Dacă partenerii trăiesc împreună, relaţia lor seamănă ci cea de căsătorie, părţile numindu-se chiar uneori soţ şi soţie. Legislaţia scoţiană consideră astfel de cupluri ca fiind căsătorite legal, după o anumită perioadă de trai împreună. Termenul amantă face referire într-un mod mai învechit la iubita unui bărbat. O amantă poate avea statutul de “amantă oficială” (în franceză maîtresse en titre), precum în cazul lui Madame de Pompadour.

Prieteniile constau din legături mutuale, încredere, respect, şi adesea chiar dragoste şi acceptanţă necondiţionată. Ele implică de obicei descoperirea sau stabilirea de similarităţi sau zone comune între indivizi.^[1] Prieteniile pe Internet şi pen-pal se pot înfiripa chiar în cazul unor distanţe fizice considerabile între parteneri. Frăţia şi surorile pot desemna persoane unite printr-o cauză comună sau având interese comune, care pot implica organizarea formală într-un club, organizaţie, asociaţie, societate, lojă, fraternitate, sau comunitate de surori. Acest tip de relaţii interpersonale au elemente comune cu camaraderia soldaţilor pe timp de pace sau război. Între partenerii sau colegii într-o profesiune, afacere, sau loc comun de muncă se pot stabili relaţii interpersonale pe termen lung.

Prietenii de suflet sunt persoane intim legate printr-o uniune mentală, şi care găsesc acceptanţă şi înţelegere mutuală între ei. Prietenii de suflet se simt legaţi pe viaţă, în unele cazuri devenind parteneri sexuali. Relaţiile întâmplătoare sunt relaţii sexuale extinse dincolo de petrecerea unei nopţi, caracterizate în exclusivitate de un comportament sexual. Uneori sunt numiţi “prieteni din interes” sau prieteni “agăţaţi” atunci când totul se limitează la actul sexual sau sunt priviţi ca parteneri sexuali într-un sens mai larg. Dragostea platonică este o relaţie afecţională în care elementul sexual nu este inclus.

Referinţe

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Filozofia sexului este partea filozofiei aplicate care studiază sexul şi dragostea. Ea include atât etici ale fenomenului precum prostituţia, violul, hărţuirea sexuală, identitatea sexuală şi homosexualitatea, cât şi analize conceptuale ale conceptelor precum “ce este sexul?”. Ea include şi întrebări despre sexualitate şi identitate sexuală şi stările ontologice ale genului. Filozofi contemporani de frunte din domeniul sexului includ pe Alan Soble şi Judith Butler.

Filozofia contemporană a sexului este uneori influenţată de feminismul vestic. Problemele ridicate de feministe privind diferenţele de gen, politici sexuale, şi natura identităţii sexuale, sunt întrebări importante în filozofia sexului.

• Ce este dragostea romantică?
• Există o caracteristică esenţială care face un act să fie considerat sexual?
• Există acte sexuale bune şi acte sexuale rele? Conform căror criterii? Alternativ, pot actele sexuale consensuale să fie imorale, sau neetice?
• Identităţile sexuale îşi trag originea din diferenţe ontologice fundamentale (precum biologia)?
• Este sexualitatea o funcţie de gen sau sex biologic?

Bibliografie

• Aquinas, St. Thomas. Summa Theologiae. Cambridge, Eng.: Blackfriars, 1964-76.
• Augustine, St. (Aurelius). On Marriage and Concupiscence, in The Works of Aurelius Augustine, Bishop of Hippo, vol. 12, ed. Marcus Dods. Edinburgh, Scot.: T. & T. Clark, 1874.
• Baker, Robert, Kathleen Wininger, and Frederick Elliston, eds. Philosophy and Sex, 3rd edition. Amherst, N.Y.: Prometheus, 1998.
• Baumrin, Bernard. “Sexual Immorality Delineated,” in Robert Baker and Frederick Elliston, eds., Philosophy and Sex, 2nd edition. Buffalo, N.Y.: Prometheus, 1984, pp. 300-11.
• Bloom, Allan. Love and Friendship. New York: Simon and Schuster, 1993.
• Buckley Jr., William F., Camille Paglia, Betty Friedan, Arianna Huffington, Michael Kinsley, et al., “Has the Women’s Movement Been Disastrous?: A Firing Line Debate,” in Sterling Harwood, ed., Business as Ethical and Business as Usual (Belmont, CA: Wadsworth Publishing Co., 1996).
• Butler, Judith (1990). Gender Trouble: Feminism and the Subversion of Identity. New York: Routledge. ISBN 0-415-90043-3.
• Butler, Judith (1993). Bodies That Matter: On the Discursive Limits of Sex. New York: Routledge. ISBN 0-415-90365-3.
• Christensen, F. M., “A Defense of Pornography,” in Sterling Harwood, ed., Business as Ethical and Business as Usual (Belmont, CA: Wadsworth Publishing Co., 1996).
• Christina, Greta. “Are We Having Sex Now or What?” in Alan Soble, ed., The Philosophy of Sex, 3rd edition. Lanham, Md.: Rowman and Littlefield, 1997, pp. 3-8.
• Finnis, John. “Law, Morality, and ‘Sexual Orientation’,” Notre Dame Law Review 69:5 (1994), pp. 1049-76.
• Finnis, John and Martha Nussbaum. “Is Homosexual Conduct Wrong? A Philosophical Exchange,” in Alan Soble, ed., The Philosophy of Sex, 3rd edition. Lanham, Md.: Rowman and Littlefield, 1997, pp. 89-94.
• Foucault, Michel. The History of Sexuality. Vols. 1-3. New York: Vintage, 1990. (Original French publications of the three volumes in 1978, 1984, and 1984, respectively)
• Gray, Robert. “Sex and Sexual Perversion,” in Alan Soble, ed., The Philosophy of Sex, 3rd edition. Lanham, Md.: Rowman and Littlefield, 1997, pp. 57-66.
• Grisez, Germain. The Way of the Lord Jesus. Quincy, Ill.: Franciscan Press, 1993.
• Gudorf, Christine. Body, Sex, and Pleasure: Reconstructing Christian Sexual Ethics. Cleveland, Ohio: Pilgrim Press, 1994.
• Hampton, Jean. “Defining Wrong and Defining Rape,” in Keith Burgess-Jackson, ed., A Most Detestable Crime: New Philosophical Essays on Rape. New York: Oxford University Press, 1999, pp. 118-56.
• Held, Virginia. “Coercion and Coercive Offers,” in J. Roland Pennock and John W. Chapman, eds., Coercion: Nomos VIX. Chicago, Ill.: Aldine, 1972, pp. 49-62.
• Jung, Patricia, and Ralph Smith. Heterosexism: An Ethical Challenge. Albany, N.Y.: State University of New York Press, 1993.
• Kant, Immanuel. Lectures on Ethics. Translated by Louis Infield. New York: Harper and Row, 1963.
• Kant, Immanuel. The Metaphysics of Morals . Translated by Mary Gregor. Cambridge, Eng.: Cambridge University Press, 1996.
• C. S. Lewis The Four Loves. New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1960.
• MacKinnon, Catherine A., “The Money of Playboy Magazine,” in Sterling Harwood, ed., Business as Ethical and Business as Usual (Belmont, CA: Wadsworth Publishing Co., 1996).
• Mappes, Thomas. “Sexual Morality and the Concept of Using Another Person,” in Thomas Mappes and Jane Zembaty, eds., Social Ethics, 4th edition. New York: McGraw-Hill, 1992, pp. 203-26.
• Mayo, David. “An Obligation to Warn of HIV Infection?” in Alan Soble, ed., Sex, Love and Friendship. Amsterdam. Hol.: Editions Rodopi, 1997, pp. 447-53.
• Muehlenhard, Charlene, and Jennifer Schrag. “Nonviolent Sexual Coercion,” in A. Parrot and L. Bechhofer, eds, Acquaintance Rape. The Hidden Crime. New York: John Wiley, 1991, pp. 115-28.
• Murphy, Jeffrie. “Some Ruminations on Women, Violence, and the Criminal Law,” in Jules Coleman and Allen Buchanan, eds., In Harm’s Way: Essays in Honor of Joel Feinberg. Cambridge, Eng.: Cambridge University Press, 1994, pp. 209-30.
• Nagel, Thomas. “Sexual Perversion,” in Alan Soble, ed., The Philosophy of Sex, 3st edition. Lanham, Md.: Rowman and Littlefield, 1997, pp. 9-20.
• Nielson-Jones, Oliver. “Sex, Escaping The Rat Race” In G.Bennett and A.Robinson, eds., Sexual Philosophy, 2006, pp. 7-29
• O’Neill, Onora. “Between Consenting Adults,” Philosophy and Public Affairs 14:3 (1985), pp. 252-77.
• Plato. Symposium. Translated by Michael Joyce, in E. Hamilton and H. Cairns, eds., The Collected Dialogues of Plato. Princeton, N.J.: Princeton University Press, 1961, pp. 526-74.
• Posner, Richard. Sex and Reason. Cambridge, Mass.: Harvard University Press, 1992.
• Primoratz, Igor. Ethics and Sex. London ; New York : Routledge, 1999.
• Sanders, Stephanie, and June Reinisch. “Would You Say You ‘Had Sex’ If . . . ?” Journal of the American Medical Association 281:3 (January 20, 1999), pp. 275-77.
• Scheer, Robert, “Bigger Breasts: The Great Implant Lie,” in Sterling Harwood, ed., Business as Ethical and Business as Usual (Belmont, CA: Wadsworth Publishing Co., 1996).
• Roger Scruton. Sexual Desire: A Moral Philosophy of the Erotic. New York: Free Press, 1986.
• Singer, Irving. The Nature of Love, vol. 2: Courtly and Romantic. Chicago, Ill.: University of Chicago Press, 1984.
• Soble, Alan. “Antioch’s ‘Sexual Offense Policy’: A Philosophical Exploration,” Journal of Social Philosophy 28:1 (1997), pp. 22-36.
• Soble, Alan. The Philosophy of Sex and Love: An Introduction. St. Paul, Minn.: Paragon House, 1998.
• Soble, Alan. Sexual Investigations. New York: New York University Press,1996.
• Soble, Alan, ed. Eros, Agape and Philia. New York: Paragon House, 1989.
• Soble, Alan, ed. The Philosophy of Sex, 4th edition. Lanham, Md.: Rowman and Littlefield, 2002.
• Soble, Alan, ed. Sex, Love, and Friendship. Amsterdam, Hol.: Editions Rodopi, 1996.
• Solomon, Robert, and Kathleen Higgins, eds. The Philosophy of (Erotic) Love. Lawrence. Kan.: University Press of Kansas, 1991.
• Stewart, Robert M., ed. Philosophical Perspectives on Sex and Love. New York: Oxford University Press, 1995.
• Vannoy, Russell. Sex Without Love: A Philosophical Exploration. Buffalo, N.Y.: Prometheus, 1980.
• Verene, Donald, ed. Sexual Love and Western Morality, 2nd edition. Boston, Mass.: Jones and Bartlett, 1995.
• Wertheimer, Alan. “Consent and Sexual Relations,” Legal Theory 2:2 (1996), pp. 89-112.
• Pope John Paul II. Love and Responsibility. New York: Farrar, Straus and Giroux, 1981.

Linkuri

• Internet encyclopedia of philosophy: philosophy of sex (also by Soble)
• Bibliography: Traditions in the Cultural Representation of Love, Sex, Gender, and the Body: c.100 BC – 1500 AD

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Sexual Philosophy: Creative Erotic Art of Love Sex & Orgasm

Romantismul este un termen general care se referă la o celebrare a vieţii adesea prin artă, muzică şi încercarea de a exprima dragostea în cuvinte şi acţiuni.^[1] El se referă de asemenea la un sentiment de excitare asociat cu dragostea.^[2] Istoric, termenul “romantism” nu implică în mod necesar relaţii de dragoste, ci este văzut mai degrabă ca o expresie artistică a celor mai ascunse dorinţe ale unei persoane; uneori include dragostea, alteori nu. Romantismul este uneori văzut ca o formă expresionistică, artistică, dar în contextul relaţiilor de “dragoste romantică” el implică de obicei o exprimare a dragostei cuiva, sau dorinţe emoţionale profunde de a se apropia de o altă persoană. “Romantismul” în acest sens poate fi definit ca ataşamentul, fascinaţia, sau entuziasmul pentru ceva sau cineva, în literatură naraţiunea exagerată într-un mod similar fiind denumită romanţă.

Note

Bibliografie

• Kierkegaard, Søren. Stages on Life’s Way. Transl. Walter Lowrie, D.D. Princeton: Princeton University Press, 1940.
• Levi-Strauss, Claude. Structural Anthropolgy. London: Allen Lane, 1968; New York: Penguin Books, 1994. Structural Anthropology. (volume 2) London: Allen Lane, 1977; New York: Peregrine Books 1976.
• Nietzsche, Friedrich. Human, All Too Human. Transl. R.J. Hollingdale. Cambridge: Cambridge University, 2nd Edition, 1996.
• Wiseman, Boris. Introducing Levi-Strauss. New York: Totem Books, 1998.
• Denis de Rougemont, Love in the Western World. Pantheon Books, 1956.
• Francesco Alberoni, Falling in love, New York, Random House, 1983.
• Brad Hayden, “falling in love” Canada, Random place, 2007 Made possible by Cora-lee Reid.

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Sexul liber se referă la anumite tipuri de activităţi sexuale scoase din contextul relaţiilor romantice. Termenul nu este întotdeauna folosit consistent: unii se referă la sexul extramarital, alţii la relaţii întâmplătoare, în timp ce alţii îl folosesc pentru întâlniri unice, în situaţii de promiscuitate, sau pentru sex în absenţa ataşamentului emoţional sau al dragostei.^[1][2]

Termeni înrudiţi

Un hookup (termen colocvial american) este activitatea sexuală liberă care constă în stimularea manuală, sexul orar, sau actul sexual. Un hookup extins se referă uneori la activităţi sexuale libere prelungite. Acesta este cazul în care părţile implicate se întâlnesc ocazional pentru a face sex întâmplător multiplu, întotdeauna fără o relaţie pe termen lung, Aceasta este o relaţie liberă specifică sexului şi fără aspecte emoţionale.

Preocupări privind normele sociale şi morale

Multe religii consideră sexul în afara căsătoriei ca fiind imoral. Ideile oamenilor despre sexul liber variază de la conceptul religios conservativ (castitate) la vederi liberale. În timpul revoluţiei sexuale din Statele Unite şi Europa din anii 1960 şi 1970, atitudinile sociale despre sex s-au schimbat considerabil. Divorţul şi avortul au devenit mai uşor de realizat.

Termenul “hookup” a cîştigat în popularitate şi a atras atenţia media spre finalul anilor 1990 fiind larg acceptat de Generaţia Y.

Sexul de o noapte

Sexul de o noapte este o singură întâlnire sexuală între indivizi, unde cel puţin unul nu intenţionează să stabilească o relaţie sexuală sau romantică de durată.

Sexul anonim

Sexul anonim este o formă a sexului de o noapte sau liber între persoane care au foarte puţin sau nimic în comun, angajându-se adesea în activităţi sexuale de la prima vedere şi de obicei nemaiîntâlnindu-se niciodată după aceea.^[3]

Situri comerciale

Există mulţi specialişti în servicii de întâlniri online cunoscute ca situri “personale pentru adulţi” sau “de potriviri pentru adulţi” care sunt create pentru persoane care caută doar relaţii fizice pure fără complicaţii emoţionale. Internetul oferă şi forumuri anonime unde două persoane din locaţii geografice apropiate dar din medii profesionale şi sociale complet diferite se pot întâlni fără nicio complicaţie de ordin emoţional.

Referinţe

1. ^ Ehrenreich, Barbara, Elizabeth Hess, and Gloria Jacobs. Re-Making Love: The Feminization of Sex. Doubleday, 1986 (ISBN 0-385-18498-0)

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Modest Jones – Casual Sex

O relaţie interpersonală este o asociere pe termen relativ îndelungat între două sau mai multe persoane. Această asociere poate fi emoţională, ca în cazul dragostei şi a plăcerii, de afaceri, sau un alt tip social. Relaţiile personale au loc în contexte variate, precum în familie, între prieteni, în căsătorie, între cunoştinţe, la servici, în cluburi, între vecini, la biserică, etc. Ele pot fi reglemetate legislativ, obiceiuri, sau înţelegeri mutuale, şi au la bază grupurile sociale sau societatea ca un întreg. Deşi oamenii sunt fiinţe fundamental sociale, relaţiile interpersonale nu sunt întotdeauna sănătoase. Exemple de relaţii interpersonale incorecte sunt abuzurile şi codependenţa.

O relaţie este considerată în mod normal drept o conexiune între doi indivizi, ca în cazul relaţiilor romantice sau intime, sau a celor între părinte şi copil. Pot exista şi relaţii între persoane individuale şi grupuri de oameni, precum cea dintre un pastor şi congregaţia sa, un unchi faţă de familie, între primar şi oraş, etc. În final, şi grupurile sau chiar naţiunile dezvoltă relaţii între ele, dar acestea nu sunt de tip interpersonal.

Toate relaţiile implică un anumit nivel de interdependenţă. Oamenii dintr-o relaţie tind să se influenţeze reciproc, împărtăşindu-şi gândurile şi sentimentele, şi angajându-se împreună în anumite activităţi. Datorită acestei dependeţe, orice schimbare sau impact asupra unuia îl influenţează şi pe celălalt aproape la acelaşi nivel.^[1] Studiul relaţiilor interpersonale implică mai multe discipline ale ştiinţelor sociale precum sociologia, psihologia, antropologia şi munca socială.

Referinţe

Linkuri

• One Plus One – organizaţie britanică non-profit pentr asistenţă în relaţii
• “What are friends for?” – un articol în trei părţi din ziarul Guardian

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU de Nicolae Sfetcu)