Abuzul sexual (cunoscut de asemenea sub denumirea de molestare) este definit ca fiind forţarea unei persoane de către altă persoană de a întreţine relaţii sexuale nedorite. Fenomenul când abuzul sexual este îndreptat către un copil se numeşte abuzul sexual la copii.
Diferitele forme ale abuzului sexual sunt:
Fără consens, forţare fizică sexuală precum violul sau hărţuirea sexuală
Forme psihologice de abuz, precum comportament sexual verbal sau urmărire (pândă)
Profitarea de o poziţie de încredere pentru a recurge la scopuri sexuale
Incest, săvârşit forţat sau manipulat emoţional
Semnele abuzului sexual
Răni nejustificate, mai ales în zona genitală şi în zona sânilor (la femei)
Articole de îmbrăcăminte sau lenjerie intimă şifonate sau pătate
Sarcină
Boli cu transmitere sexuală (BTS)
Probleme de comportament nejustificate
Depresie
Auto-mutilare (auto-abuz) şi/sau tendinţe de suicid
Consumul excesiv de băuturi alcoolice şi/sau de droguri
Lipsă bruscă de interes referitoare la activitatea sexuală
Interes brusc referitor la activităţile sexuale
Abuzul sexual între soţi
Abuzul sexual între soţi este un termen referitor la violenţa în familie, unde un soţ foloseşte abuzul fizic sau sexual asupra altui soţ. Acesta se referă frecvent la relaţii sexuale forţate asupra unui soţ, fără consimţământul său.
Abuzul sexual la minori
Abuzul sexual la copii se referă la abuzul sexual asupra unui copil, săvârşit de către un adult, sau de către orice altă persoană de o vârstă semnificativ mai mare sau aflată într-o poziţie de dominare (control) asupra copilului, unde copilul este folosit pentru stimularea sexuală a altei persoane. Studii asupra efectelor abuzului sexual la copii arată prezenţa folosirii unor rugăminţi şi invitaţii pe lângă acţiuni fizice propriu-zise, privind orice interacţiune sexuală între adult şi copil, pornind de la un sărut sau o îmbrăţişare până la relaţia sexuală propriu-zisă şi orice altă activitate legată de aceasta.
Antropologiştii au presupus întotdeauna că familia în societatea tradiţională formează unitatea economică primară. Acest rol economic s-a redus treptat în perioada modernă, şi în societăţi precum Statele Unite a ajuns mult mai mic – cu excepţia anumitor sectoare precum agricultura şi câtreva familii din clasa de sus. În China, familia ca unitate economică joacă încă un rol puternic la ţară. Oricum, relaţia dintre rolul economic al familiei, modul său socio-economic de producţie, şi valorile culturale, rămâne încă foarte complexă
Homosexualitatea se referă la atracţia dintre persoane de acelaşi sex sau la orientarea homosexuală. Ca orientare sexuală, homosexualitatea se referă la “a avea atraţie sexuală şi romantică în primul rând sau exclusiv către membri de acelaşi sex cu persoana respectivă”; “se referă de asemenea la simţul identităţii personale şi sociale ale unei persoane bazat pe acele atracţii şi comportamente pe care le exprimă şi este membru într-o comunitate îi împărtăşeşte aceste înclinaţii.”[1][2] Homosexualitatea, bisexualitatea, şi heterosexualitatea împreună cunt cele trei mari categorii de orientări sexuale şi sunt parte din continuum heterosexual-homosexual. Proporţia exactă a populaţiei care a avut contacte homosexuale este dificil de estimat,[3] dar cele mai recente studii o plasează la 2-13%.[4][5][6][7][8][9][10][11][12][13][14] Prevalenţa homosexualităţii la bărbaţi poate varia în timp şi în diferite societăţi, parte datorită variaţiilor ratei de fertilitate sau mărimii familiei şi efectului orientării sexuale în funcţie de ordinea naşterii.[7]
Orientarea sexuală diferă de asemenea de alte aspecte ale sexualităţii, “inclusiv sexul biologic (caracteristicile anatomice, fiziologice şi genetice asociate cu bărbatul sau femeia), identitatea de gen (sensul psihologic al bărbatului, femeii, sau altora), şi rolul genului în societate (aderenţa la norme culturale definind comportamentul feminin şi masculin).”[2]
Etimologic, cuvântul homosexual este un hibrid de origine greacă şi latină, cu homos (uneori confundat cu un cuvânt latin fără legătură pentru “bărbat”, ca în Homo sapiens) derivat din cuvântul grec pentru acelaşi, denotând astfel acte sexuale şi afecţiuni între membri de acelaşi sex, inclusiv lesbianismul.[15] Cuvântul gay se referă în general la homosexualitatea masculină, dar este uneori folosit într-un sens mai larg pentru homosexualitate în general. În contextul sexualităţii, cuvântul lesbian se referă la homosexualitatea la femei.
Comportarea homosexuală a fost atât acceptată cât şi respinsă de-a lungul istoriei. În ultimele decenii, a existat un trend de creştere a vizibilităţii, recunoaşterii şi respectării drepturilor legale ale homosexualilor, inclusiv căsătoria şi uniunea civilă, drepturi parentale, şi acces egal la sănătatea publică.
^ ab LeVay, Simon (1996). Queer Science: The Use and Abuse of Research into Homosexuality. Cambridge: The MIT Press ISBN 0-262-12199-9
^ ab ACSF Investigators (1992). AIDS and sexual behaviour in France. Nature, 360, 407–409.
^ ab Billy, J. O. G., Tanfer, K., Grady, W. R., & Klepinger, D. H. (1993). The sexual behavior of men in the United States. Family Planning Perspectives, 25, 52–60.
^ ab Binson, D., Michaels, S., Stall, R., Coates, T. J., Gagnon, & Catania, J. A. (1995). Prevalence and social distribution of men who have sex with men: United States and its urban centers. Journal of Sex Research, 32, 245–254.
^ abc Bogaert, A. F. (2004). The prevalence of male homosexuality: The effect of fraternal birth order and variation in family size. Journal of Theoretical Biology, 230, 33–37. [1] Bogaert argues that: “The prevalence of male homosexuality is debated. One widely reported early estimate was 10% (e.g., Marmor, 1980; Voeller, 1990). Some recent data provided support for this estimate (Bagley and Tremblay, 1998), but most recent large national samples suggest that the prevalence of male homosexuality in modern western societies, including the United States, is lower than this early estimate (e.g., 1–2% in Billy et al., 1993; 2–3% in Laumann et al., 1994; 6% in Sell et al., 1995; 1–3% in Wellings et al., 1994). It is of note, however, that homosexuality is defined in different ways in these studies. For example, some use same-sex behavior and not same-sex attraction as the operational definition of homosexuality (e.g., Billy et al., 1993); many sex researchers (e.g., Bailey et al., 2000; Bogaert, 2003; Money, 1988; Zucker and Bradley, 1995) now emphasize attraction over overt behavior in conceptualizing sexual orientation.” (p. 33) Also: “…the prevalence of male homosexuality (in particular, same-sex attraction) varies over time and across societies (and hence is a ‘‘moving target’’) in part because of two effects: (1) variations in fertility rate or family size; and (2) the fraternal birth order effect. Thus, even if accurately measured in one country at one time, the rate of male homosexuality is subject to change and is not generalizable over time or across societies.” (p. 33)
^ ab Fay, R. E., Turner, C. F., Klassen, A. D., & Gagnon, J. H. (1989). Prevalence and patterns of same-gender sexual contact among men. Science, 243, 338–348.
^ ab Johnson, A. M., Wadsworth, J., Wellings, K., Bradshaw, S., & Field, J. (1992). Sexual lifestyles and HIV risk. Nature, 360, 410–412.
^ ab Laumann, E. O., Gagnon, J. H., Michael, R. T., & Michaels, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.
^ ab Sell, R. L., Wells, J. A., & Wypij, D. (1995). The prevalence of homosexual behavior in the United States, the United Kingdom and France: Results of national population-based samples. Archives of Sexual Behavior, 24, 235–248.
^ ab Wellings, K., Field, J., Johnson, A., & Wadsworth, J. (1994). Sexual behavior in Britain: The national survey of sexual attitudes and lifestyles. London, UK: Penguin Books.
Violenţa domestică (cunoscută şi ca abuzul domestic, abuzul soţilor, sau violenţa partenerilor intimi) se întâmplă când un membru al familiei, partener sau fost partener încearcă să domine fizic sau psihic celălalt partener. Violenţa domestică se referă adesea la violenţa sau abuzul între soţ şi soţie, dar poate include şi parteneri care coabitează sau intimi necăsătoriţi. Violenţa domestică este un fenomen întâlnit în toate culturile; persoane de toate rasele, etniile, religiile, sexele şi clasele pot deveni violenţi în viaţa domestică. Ea poate fi dezvoltată atît de bărbaţi cât şi de femei.
Violenţa domestică are multe forme, inclusiv violenţa fizică, abuzul sexual, abuzul emoţional, intimidarea, deposedarea economică, şi ameninţări de violenţă. Violenţa poate fi criminală şi include atacul fizic (lovirea, împingerea, îmbrâncirea, etc.), abuzul sexual (activitate sexuală forţată sau nedorită), şi urmărirea. Deşi abuzurile emoţionale, psihologice şi financiare nu sunt comportări criminale, ele sunt forme de abuz şi pot conduce la violenţa criminală. Există mai multe dimensiuni ale violenţei criminale, incluzând:
Modul: fizic, psihologic, sexual şi/sau social.
Frecvenţa: ocazional sau cronic.
Severitatea: în termeni atât psihologici cât şi fizici şi de nevoia de tratament.
Injurii tranzitorii sau permanente: uşor, moderat, sever şi mergând până la omucidere.
O componentă importantă a violenţei domestice, adesea ignorată, este situaţia de abuz pasiv, care duce la violenţă.[1] Abuzul pasiv este ascuns, subtil şi parşiv. El include victimizarea, amânarea, uitarea, ambiguitatea, neglijenţa, abuzul spiritual şi intelectual.[2]
Mişcarea femeilor, în particular feminismul şi drepturile femeilor, au început să o acorde atenţie violenţei domestice prin anii 1970, ca o preocupare pentru soţiile care erau bătute de soţii lor. Conţtientizarea şi documentarea violenţei domestice diferă de la ţară la ţară. Se estimează că doar o treime din violenţele domestice sunt raportate anual în Statele Unite şi Marea Britanie. Conform Centrului pentru Controlul Bolilor, violenţa domestică este o problemă de sănătate publică serioasă dar care se poate preveni, afectând peste 32 milioane americani respectiv 10% din populaţia SUA.[3]
În general se consideră că femeia este victima violenţei domestice. Odată cu dezvoltarea mişcărilor bărbaţilor, în particular masculismul şi drepturile bărbaţilor, există acum o preocupare pentru bărbaţii victimizaţi de către femei. Într-un raport special privind injuriile legate de violenţă al Departamentului Justiţiei SUA (august 1997), urgenţele de la spitale arată că bărbaţii abuzaţi fizic reprezintă o şesime din totalul pacienţilor victime ale abuzurilor domestice. Raportul notează că mult mai mulţi bărbaţi decât femei ascund identitatea atacatorilor lor.
Dutton, Donald G. (2006). Rethinking Domestic Violence. Vancouver, BC, Canada: UBC Press. ISBN 0774813040. OCLC 64670496.
Hamel, John; Nicholls, Tonia L. (2007). Family Interventions in Domestic Violence: A Handbook of Gender-Inclusive Theory and Treatment. New York, NY: Springer Pub.. ISBN 082610245X. OCLC 70122424.
Hampton, Robert L.; Gullotta, Thomas P. and Ramos, Jessica M. (2006). Interpersonal Violence in the African American Community: Evidence-Based Prevention and Treatment Practices. New York, NY: Springer. ISBN 0387295976. OCLC 70200773.
Jackson, Nicky Ali (2007). Encyclopedia of Domestic Violence. New York, NY: Routledge. ISBN 9780415969680. OCLC 82772380.
McCue, Margi Laird (2008). Domestic Violence: A Reference Handbook (2nd ed.). Santa Barbara, CA: ABC-CLIO. ISBN 9781851097791. OCLC 123232304.
Roberts, Albert R. (2007). Battered Women and their Families: Intervention Strategies and Treatment Programs (3rd ed.). New York, NY: Springer Pub.. ISBN 9780826145925. OCLC 76791906.
Wilcox, Paula (2006). Surviving Domestic Violence: Gender, Poverty and Agency. Houndmills, England; New York, NY: Palgrave Macmillan. ISBN 1403941130. OCLC 62325091.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Video: Soţul i-a taiat buza de jos si i-a aruncat-o in rau
O relaţie intimă este o relaţie interpersonală foarte apropiată. Este o relaţie în care participanţii se cunosc foarte bine sau au încredere mare unul în altul, sau o relaţie în care există o intimitate emoţională sau fizică.
Intimitatea fizică este caracterizată prin dragoste romantică sau pasională şi ataşament, sau activitate sexuală.
Intimitatea fizică şi emoţională
Dragostea este un factor important în relaţiile intime fizice şi emoţionale. Deşi termenul este dificil de definit, oricare abordare a subiectului arată o diferenţă atât calitativă cât şi cantitativă faţă de plăcere, şi diferenţa nu este dată numai de prezenţa sau absenţa atracţiei fizice. Conform analizelor, dragostea relaţională se împarte în două categorii: pasională, şi de companie. Dragostea pasională este intensă pe termen lung, şi este însoţită adesea de simptome fizilogice (respiraţie întretăiată, bătăi accelerate ale inimii, etc.). Dragostea de companie este afectivă cu însoţirea unui sentiment de intimitate, şi nu este neapărat necesar însoţită de simptome fiziologice.
Persoanele aflate în relaţii intime sunt considerate adesea ca formând cupluri, în special dacă membrii cuplului au dovedit o oarecare stabilitate în relaţia lor. Astfel de cupluri oferă adesea securitatea emoţională necesară pentru activităţile lor zilnice, inclusiv în activitatea profesională
Parteneri intimi
Termenul de parteneri în relaţiile intime include:
O relaţie interpersonală este o asociere pe termen relativ îndelungat între două sau mai multe persoane. Această asociere poate fi emoţională, ca în cazul dragostei şi a plăcerii, de afaceri, sau un alt tip social. Relaţiile personale au loc în contexte variate, precum în familie, între prieteni, în căsătorie, între cunoştinţe, la servici, în cluburi, între vecini, la biserică, etc. Ele pot fi reglemetate legislativ, obiceiuri, sau înţelegeri mutuale, şi au la bază grupurile sociale sau societatea ca un întreg. Deşi oamenii sunt fiinţe fundamental sociale, relaţiile interpersonale nu sunt întotdeauna sănătoase. Exemple de relaţii interpersonale incorecte sunt abuzurile şi codependenţa.
O relaţie este considerată în mod normal drept o conexiune între doi indivizi, ca în cazul relaţiilor romantice sau intime, sau a celor între părinte şi copil. Pot exista şi relaţii între persoane individuale şi grupuri de oameni, precum cea dintre un pastor şi congregaţia sa, un unchi faţă de familie, între primar şi oraş, etc. În final, şi grupurile sau chiar naţiunile dezvoltă relaţii între ele, dar acestea nu sunt de tip interpersonal.
Toate relaţiile implică un anumit nivel de interdependenţă. Oamenii dintr-o relaţie tind să se influenţeze reciproc, împărtăşindu-şi gândurile şi sentimentele, şi angajându-se împreună în anumite activităţi. Datorită acestei dependeţe, orice schimbare sau impact asupra unuia îl influenţează şi pe celălalt aproape la acelaşi nivel.[1] Studiul relaţiilor interpersonale implică mai multe discipline ale ştiinţelor sociale precum sociologia, psihologia, antropologia şi munca socială.
Referinţe
^ Berscheid, E., & Peplau, L. A. (1983). The emerging science of relationships. In H. H. Kelley, et al. (Eds.), Close relationships. (pp. 1-19). New York: W. H. Freeman and Company.
Linkuri
One Plus One – organizaţie britanică non-profit pentr asistenţă în relaţii
