Abuzul sexual (cunoscut de asemenea sub denumirea de molestare) este definit ca fiind forţarea unei persoane de către altă persoană de a întreţine relaţii sexuale nedorite. Fenomenul când abuzul sexual este îndreptat către un copil se numeşte abuzul sexual la copii.
Diferitele forme ale abuzului sexual sunt:
Fără consens, forţare fizică sexuală precum violul sau hărţuirea sexuală
Forme psihologice de abuz, precum comportament sexual verbal sau urmărire (pândă)
Profitarea de o poziţie de încredere pentru a recurge la scopuri sexuale
Incest, săvârşit forţat sau manipulat emoţional
Semnele abuzului sexual
Răni nejustificate, mai ales în zona genitală şi în zona sânilor (la femei)
Articole de îmbrăcăminte sau lenjerie intimă şifonate sau pătate
Sarcină
Boli cu transmitere sexuală (BTS)
Probleme de comportament nejustificate
Depresie
Auto-mutilare (auto-abuz) şi/sau tendinţe de suicid
Consumul excesiv de băuturi alcoolice şi/sau de droguri
Lipsă bruscă de interes referitoare la activitatea sexuală
Interes brusc referitor la activităţile sexuale
Abuzul sexual între soţi
Abuzul sexual între soţi este un termen referitor la violenţa în familie, unde un soţ foloseşte abuzul fizic sau sexual asupra altui soţ. Acesta se referă frecvent la relaţii sexuale forţate asupra unui soţ, fără consimţământul său.
Abuzul sexual la minori
Abuzul sexual la copii se referă la abuzul sexual asupra unui copil, săvârşit de către un adult, sau de către orice altă persoană de o vârstă semnificativ mai mare sau aflată într-o poziţie de dominare (control) asupra copilului, unde copilul este folosit pentru stimularea sexuală a altei persoane. Studii asupra efectelor abuzului sexual la copii arată prezenţa folosirii unor rugăminţi şi invitaţii pe lângă acţiuni fizice propriu-zise, privind orice interacţiune sexuală între adult şi copil, pornind de la un sărut sau o îmbrăţişare până la relaţia sexuală propriu-zisă şi orice altă activitate legată de aceasta.
Violenţa domestică poate să ia forma violenţei fizice, inclusiv violenţa fizică directă de la contactul fizic neintenţionat la viol şi crimă. Violenţa fizică indirectă poate include distrugerea obiectelor, strivirea sau spargerea unor obiecte lângă victimă, sau rănirea animalelor de companie. În plus faţă de violenţa domestică, abuzul partenerului include adesea abuzul mental şi emoţional, cu ameninţări verbale sau violenţă fizică, acţiuni explicite, detaliate sau implicite, vagi, de violenţă verbală, inclusiv ameninţări, insulte, doborâri, şi atacuri. Ameninţările non-verbale pot include expresii faciale şi gesturi, sau anumite posturi ale corpului. Abuzul psihologic poate include şi controlul economic şi social, ca şi controlul asupra banilor victimei şi asupra altor resurse economice, împiedicarea victimei de a-şi vedea prietenii şi rudele, sabotarea activă a relaţiilor sociale ale victimei, şi izolarea acesteia de contectele sociale.
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Căsătoria este o uniune socială, spirituală, şi/sau legală a indivizilor. Uniunea se poate numi şi matrimonie, în timp ce ceremonia care marchează începutul acesteia este denumită de obicei nuntă.
Căsătoria este o instituţie în care relaţiile interpersonale (de obicei intime sau sexuale) sunt recunoscute de către stat, de autoritatea religioasă, sau de amândouă. Ea este adesea văzută ca un contract. Căsătoria civilă este conceptul legal de căsătorie ca instituţie guvernamentală, în conformitate cu legea căsătoriei. Dacă este recunoscută de către stat, de religia de care aparţin partenerii sau de societate în general, actul căsătoriei schimbă statutul personal şi social al indivizilor respectivi.
Oamenii se căsătoresc din multe motive, care de obicei includ: stabilitate legală, socială, şi economică; formarea unei familii unite; procrearea şi educarea şi hrănirea copiilor; legitimarea relaţiilor sexuale; obligaţii religioase; declararea publică a dragostei; sau pentru a obţine o cetăţenie.[1][2]
Căsătoria poate lua mai multe forme: de exemplu, o uniune între un bărbat şi o femeie ca soţ şi soţie este o căsătorie heterosexuală monogam; poligamia – în care o persoană se căsătoreşte cu mai mulţi parteneri – incluzând poliginia în care un bărbat are mai multe soţii, şi poliandria în care o femeie are mai mulţi soţi, a fost cunoscută în anumite societăţi.[3] Recent, unele jurisdicţii[4] şi denominări[5][6][7] au început să fie de acord cu căsătorii între persoane de acelaşi sex, care unesc persoane de acelaşi sex.
O căsătorie este adesea formalizată în timpul ceremoniei căsătoriei,[8] care poate fi certificată de un oficiant religios, de un ofiţer al stării civile, sau (când nu există nicio biserică sau afiliere statală) de un prieten de încredere al participanţilor la căsătorie. Actul căsătoriei crează de obicei obligaţii normatie şi legale între indivizii implicaţi şi, în multe societăţi, familiile lor extinse.
Articolul 16 din Declaraţia Universală a drepturilor Omului spune că “Bărbaţii şi femeile majori, fără limitare de rasă, naţionalitate sau religie, au dreptul la căsătorie şi să îşi întemeieze o familie. Ei sunt îndreptăţiţi la drepturi egale pe perioada căsătoriei şi a dizolvării acesteia. Căsătoria se va realiza doar cu acordul liber consimţit şi deplin al viitorilor soţi”. Declaraţia de la Cairo privind Drepturile Omului în Islam dă bărbaţilor şi femeilor “dreptul la căsătorie” indiferent de rasă, culoare sau naţionalitate, dar nu şi de religie.
Referinţe
^ Krier, James E.; Gregory S. Alexander, Michael H. Schill, Jesse Dukeminier (2006). Property. Aspen Publishers. ISBN 0735557926.Excerpt – page 335: ‘… at the wedding; hence the importance of including in the marriage ceremony the words, “With all my worldly goods I thee endow.”…’
Recordings & Photos from a College Historical Society debate on the role of marriage in modern life, featuring Senator David Norris and Senator Ronan Mullen.
Violenţa domestică (cunoscută şi ca abuzul domestic, abuzul soţilor, sau violenţa partenerilor intimi) se întâmplă când un membru al familiei, partener sau fost partener încearcă să domine fizic sau psihic celălalt partener. Violenţa domestică se referă adesea la violenţa sau abuzul între soţ şi soţie, dar poate include şi parteneri care coabitează sau intimi necăsătoriţi. Violenţa domestică este un fenomen întâlnit în toate culturile; persoane de toate rasele, etniile, religiile, sexele şi clasele pot deveni violenţi în viaţa domestică. Ea poate fi dezvoltată atît de bărbaţi cât şi de femei.
Violenţa domestică are multe forme, inclusiv violenţa fizică, abuzul sexual, abuzul emoţional, intimidarea, deposedarea economică, şi ameninţări de violenţă. Violenţa poate fi criminală şi include atacul fizic (lovirea, împingerea, îmbrâncirea, etc.), abuzul sexual (activitate sexuală forţată sau nedorită), şi urmărirea. Deşi abuzurile emoţionale, psihologice şi financiare nu sunt comportări criminale, ele sunt forme de abuz şi pot conduce la violenţa criminală. Există mai multe dimensiuni ale violenţei criminale, incluzând:
Modul: fizic, psihologic, sexual şi/sau social.
Frecvenţa: ocazional sau cronic.
Severitatea: în termeni atât psihologici cât şi fizici şi de nevoia de tratament.
Injurii tranzitorii sau permanente: uşor, moderat, sever şi mergând până la omucidere.
O componentă importantă a violenţei domestice, adesea ignorată, este situaţia de abuz pasiv, care duce la violenţă.[1] Abuzul pasiv este ascuns, subtil şi parşiv. El include victimizarea, amânarea, uitarea, ambiguitatea, neglijenţa, abuzul spiritual şi intelectual.[2]
Mişcarea femeilor, în particular feminismul şi drepturile femeilor, au început să o acorde atenţie violenţei domestice prin anii 1970, ca o preocupare pentru soţiile care erau bătute de soţii lor. Conţtientizarea şi documentarea violenţei domestice diferă de la ţară la ţară. Se estimează că doar o treime din violenţele domestice sunt raportate anual în Statele Unite şi Marea Britanie. Conform Centrului pentru Controlul Bolilor, violenţa domestică este o problemă de sănătate publică serioasă dar care se poate preveni, afectând peste 32 milioane americani respectiv 10% din populaţia SUA.[3]
În general se consideră că femeia este victima violenţei domestice. Odată cu dezvoltarea mişcărilor bărbaţilor, în particular masculismul şi drepturile bărbaţilor, există acum o preocupare pentru bărbaţii victimizaţi de către femei. Într-un raport special privind injuriile legate de violenţă al Departamentului Justiţiei SUA (august 1997), urgenţele de la spitale arată că bărbaţii abuzaţi fizic reprezintă o şesime din totalul pacienţilor victime ale abuzurilor domestice. Raportul notează că mult mai mulţi bărbaţi decât femei ascund identitatea atacatorilor lor.
Dutton, Donald G. (2006). Rethinking Domestic Violence. Vancouver, BC, Canada: UBC Press. ISBN 0774813040. OCLC 64670496.
Hamel, John; Nicholls, Tonia L. (2007). Family Interventions in Domestic Violence: A Handbook of Gender-Inclusive Theory and Treatment. New York, NY: Springer Pub.. ISBN 082610245X. OCLC 70122424.
Hampton, Robert L.; Gullotta, Thomas P. and Ramos, Jessica M. (2006). Interpersonal Violence in the African American Community: Evidence-Based Prevention and Treatment Practices. New York, NY: Springer. ISBN 0387295976. OCLC 70200773.
Jackson, Nicky Ali (2007). Encyclopedia of Domestic Violence. New York, NY: Routledge. ISBN 9780415969680. OCLC 82772380.
McCue, Margi Laird (2008). Domestic Violence: A Reference Handbook (2nd ed.). Santa Barbara, CA: ABC-CLIO. ISBN 9781851097791. OCLC 123232304.
Roberts, Albert R. (2007). Battered Women and their Families: Intervention Strategies and Treatment Programs (3rd ed.). New York, NY: Springer Pub.. ISBN 9780826145925. OCLC 76791906.
Wilcox, Paula (2006). Surviving Domestic Violence: Gender, Poverty and Agency. Houndmills, England; New York, NY: Palgrave Macmillan. ISBN 1403941130. OCLC 62325091.
(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)
Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896
Video: Soţul i-a taiat buza de jos si i-a aruncat-o in rau
Sexualitatea umană este modul în care oamenii experimentează şi se exprimă ca fiinţe sexuale.[1] Sexualitatea umană are mai multe aspecte. Din punct de vedere biologic, sexualitatea se referă la mecanismul de reproducere ca şi la impulsurile biologice de bază existente la toate speciile şi care includ actul sexual şi contactul sexual în toate formele lor. Există de asemenea aspecte emoţionale sau fizice ale sexualităţii care se referă la legăturile care există între indivizi, care pot fi exprimate prin sentimente profunde sau emoţii, şi care pot fi manifestate în preocupările fizice sau medicale despre aspectele fiziologice sau chiar psihologice ale comportamentului sexual. Din punct de vedere sociologic, poate cuprinde aspecte culturale, politice şi legale; iat psihologic, poate include aspecte morale, etice, teologice, spirituale sau religioase.
Studii recente privind sexualitatea au evidenţiat că aspectele sexuale sunt de o importanţă majoră în construirea identităţii personale şi a evoluţiei sociale a indivizilor.
“Sexualitatea umană nu este impusă doar de instinct sau comportamente stereotipice, ca la animale, ci este influenţată atât de activitatea mentală superioară cât şi de caracteristicile sociale, culturale, educaţionale şi normative ale acelor locuri unde cresc subiecţii şi se dezvoltă personalitatea acestora. În mod consecvent, analiza sferei sexuale trebuie să se bazeze pe convergenţa mai multor direcţii de dezvoltare precum afectivitatea, emoţiile şi relaţiile”.[2]
În multe epoci istorice, arta reprezentativă şi artifactele ajută la portretizarea sexualităţii umane din acele perioade.[3]
Rathus, Spencer A.; Nevid, Jeffrey S.; Fichner-Rathus, Lois; Herold, Edward S.; McKenzie, Sue Wicks (2005), Human sexuality in a world of diversity (second ed.), New Jersey, USA: Pearson Education, pp. 206, ISBN 1-205-46013-5
