1iSX

Relaţiile strânse sunt importante pentru bunăstarea emoţională.

Relaţiile interpersonale inlcud relaţiile de rudenie şi familiale în care oamenii sunt asociaţi genetic sau consanguin. Acestea includ roluri precum cel de tată, mamă, fiu, fiică. Relaţiile pot fi stabilite de asemenea prin căsătorie, în cazul soţilor, socrilor, soacrelor, unchi sau mătuşe prin căsătorie. Ele pot fi formal relaţii pe termen lung recunoscute de lege şi formalizate prin ceremonii publice, precum căsătoria sau uniunea civilă. Există şi relaţii informale pe termen lung, precum relaţiile de dragoste sau romantice, cu posibilitatea de a locui şi trăi împreună. În astfel de cazuri “cealaltă persoană” este adesea denumită iubit(ă) sau amant(ă), spre a-i deosebi de simplii prieteni. Dacă partenerii trăiesc împreună, relaţia lor seamănă ci cea de căsătorie, părţile numindu-se chiar uneori soţ şi soţie. Legislaţia scoţiană consideră astfel de cupluri ca fiind căsătorite legal, după o anumită perioadă de trai împreună. Termenul amantă face referire într-un mod mai învechit la iubita unui bărbat. O amantă poate avea statutul de “amantă oficială” (în franceză maîtresse en titre), precum în cazul lui Madame de Pompadour.

Prieteniile constau din legături mutuale, încredere, respect, şi adesea chiar dragoste şi acceptanţă necondiţionată. Ele implică de obicei descoperirea sau stabilirea de similarităţi sau zone comune între indivizi.^[1] Prieteniile pe Internet şi pen-pal se pot înfiripa chiar în cazul unor distanţe fizice considerabile între parteneri. Frăţia şi surorile pot desemna persoane unite printr-o cauză comună sau având interese comune, care pot implica organizarea formală într-un club, organizaţie, asociaţie, societate, lojă, fraternitate, sau comunitate de surori. Acest tip de relaţii interpersonale au elemente comune cu camaraderia soldaţilor pe timp de pace sau război. Între partenerii sau colegii într-o profesiune, afacere, sau loc comun de muncă se pot stabili relaţii interpersonale pe termen lung.

Prietenii de suflet sunt persoane intim legate printr-o uniune mentală, şi care găsesc acceptanţă şi înţelegere mutuală între ei. Prietenii de suflet se simt legaţi pe viaţă, în unele cazuri devenind parteneri sexuali. Relaţiile întâmplătoare sunt relaţii sexuale extinse dincolo de petrecerea unei nopţi, caracterizate în exclusivitate de un comportament sexual. Uneori sunt numiţi “prieteni din interes” sau prieteni “agăţaţi” atunci când totul se limitează la actul sexual sau sunt priviţi ca parteneri sexuali într-un sens mai larg. Dragostea platonică este o relaţie afecţională în care elementul sexual nu este inclus.

Referinţe

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Căsătoria este o uniune socială, spirituală, şi/sau legală a indivizilor. Uniunea se poate numi şi matrimonie, în timp ce ceremonia care marchează începutul acesteia este denumită de obicei nuntă.

Căsătoria este o instituţie în care relaţiile interpersonale (de obicei intime sau sexuale) sunt recunoscute de către stat, de autoritatea religioasă, sau de amândouă. Ea este adesea văzută ca un contract. Căsătoria civilă este conceptul legal de căsătorie ca instituţie guvernamentală, în conformitate cu legea căsătoriei. Dacă este recunoscută de către stat, de religia de care aparţin partenerii sau de societate în general, actul căsătoriei schimbă statutul personal şi social al indivizilor respectivi.

Oamenii se căsătoresc din multe motive, care de obicei includ: stabilitate legală, socială, şi economică; formarea unei familii unite; procrearea şi educarea şi hrănirea copiilor; legitimarea relaţiilor sexuale; obligaţii religioase; declararea publică a dragostei; sau pentru a obţine o cetăţenie.^[1][2]

Căsătoria poate lua mai multe forme: de exemplu, o uniune între un bărbat şi o femeie ca soţ şi soţie este o căsătorie heterosexuală monogam; poligamia – în care o persoană se căsătoreşte cu mai mulţi parteneri – incluzând poliginia în care un bărbat are mai multe soţii, şi poliandria în care o femeie are mai mulţi soţi, a fost cunoscută în anumite societăţi.^[3] Recent, unele jurisdicţii^[4] şi denominări^[5][6][7] au început să fie de acord cu căsătorii între persoane de acelaşi sex, care unesc persoane de acelaşi sex.

O căsătorie este adesea formalizată în timpul ceremoniei căsătoriei,^[8] care poate fi certificată de un oficiant religios, de un ofiţer al stării civile, sau (când nu există nicio biserică sau afiliere statală) de un prieten de încredere al participanţilor la căsătorie. Actul căsătoriei crează de obicei obligaţii normatie şi legale între indivizii implicaţi şi, în multe societăţi, familiile lor extinse.

Articolul 16 din Declaraţia Universală a drepturilor Omului spune că “Bărbaţii şi femeile majori, fără limitare de rasă, naţionalitate sau religie, au dreptul la căsătorie şi să îşi întemeieze o familie. Ei sunt îndreptăţiţi la drepturi egale pe perioada căsătoriei şi a dizolvării acesteia. Căsătoria se va realiza doar cu acordul liber consimţit şi deplin al viitorilor soţi”. Declaraţia de la Cairo privind Drepturile Omului în Islam dă bărbaţilor şi femeilor “dreptul la căsătorie” indiferent de rasă, culoare sau naţionalitate, dar nu şi de religie.

Referinţe

Linkuri

• African Marriage Rituals
• Gillis, John R. (1985). For Better, for Worse: British Marriages, 1600 to the Present. Oxford University Press. ISBN 019503614X. http://books.google.com/books?id=t3kiLAQxrnMC.
• ‘Forever and a Day’ or ‘Just One Night’? On Adaptive Functions of Long-Term and Short-Term Romantic Relationships
• “Legal Regulation of Marital Relations: An Historical and Comparative Approach – Gautier 19 (1): 47 – International Journal of Law, Policy and the Family”. http://lawfam.oxfordjournals.org/cgi/content/abstract/19/1/47.
• “Marriage – its various forms and the role of the State” on BBC Radio 4’s In Our Time featuring Janet Soskice, Frederik Pedersen and Christina Hardyment
• “Radical principles and the legal institution of marriage: domestic relations law and social democracy in Sweden  – Bradley 4 (2): 154 – International Journal of Law, Policy and the Family”.
• Recordings & Photos from a College Historical Society debate on the role of marriage in modern life, featuring Senator David Norris and Senator Ronan Mullen.
• The National Marriage Project at Rutgers University

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Blender Burner: Mandy Moore Marriage Shocker

Violenţa domestică (cunoscută şi ca abuzul domestic, abuzul soţilor, sau violenţa partenerilor intimi) se întâmplă când un membru al familiei, partener sau fost partener încearcă să domine fizic sau psihic celălalt partener. Violenţa domestică se referă adesea la violenţa sau abuzul între soţ şi soţie, dar poate include şi parteneri care coabitează sau intimi necăsătoriţi. Violenţa domestică este un fenomen întâlnit în toate culturile; persoane de toate rasele, etniile, religiile, sexele şi clasele pot deveni violenţi în viaţa domestică. Ea poate fi dezvoltată atît de bărbaţi cât şi de femei.

Violenţa domestică are multe forme, inclusiv violenţa fizică, abuzul sexual, abuzul emoţional, intimidarea, deposedarea economică, şi ameninţări de violenţă. Violenţa poate fi criminală şi include atacul fizic (lovirea, împingerea, îmbrâncirea, etc.), abuzul sexual (activitate sexuală forţată sau nedorită), şi urmărirea. Deşi abuzurile emoţionale, psihologice şi financiare nu sunt comportări criminale, ele sunt forme de abuz şi pot conduce la violenţa criminală. Există mai multe dimensiuni ale violenţei criminale, incluzând:

• Modul: fizic, psihologic, sexual şi/sau social.
• Frecvenţa: ocazional sau cronic.
• Severitatea: în termeni atât psihologici cât şi fizici şi de nevoia de tratament.
• Injurii tranzitorii sau permanente: uşor, moderat, sever şi mergând până la omucidere.

O componentă importantă a violenţei domestice, adesea ignorată, este situaţia de abuz pasiv, care duce la violenţă.^[1] Abuzul pasiv este ascuns, subtil şi parşiv. El include victimizarea, amânarea, uitarea, ambiguitatea, neglijenţa, abuzul spiritual şi intelectual.^[2]

Mişcarea femeilor, în particular feminismul şi drepturile femeilor, au început să o acorde atenţie violenţei domestice  prin anii 1970, ca o preocupare pentru soţiile care erau bătute de soţii lor. Conţtientizarea şi documentarea violenţei domestice diferă de la ţară la ţară. Se estimează că doar o treime din violenţele domestice sunt raportate anual în Statele Unite şi Marea Britanie. Conform Centrului pentru Controlul Bolilor, violenţa domestică este o problemă de sănătate publică serioasă dar care se poate preveni, afectând peste 32 milioane americani respectiv 10% din populaţia SUA.^[3]

În general se consideră că femeia este victima violenţei domestice. Odată cu dezvoltarea mişcărilor bărbaţilor, în particular masculismul şi drepturile bărbaţilor, există acum o preocupare pentru bărbaţii victimizaţi de către femei. Într-un raport special privind injuriile legate de violenţă al Departamentului Justiţiei SUA (august 1997), urgenţele de la spitale arată că bărbaţii abuzaţi fizic reprezintă o şesime din totalul pacienţilor victime ale abuzurilor domestice. Raportul notează că mult mai mulţi bărbaţi decât femei ascund identitatea atacatorilor lor.

Note

Linkuri

• Family violence în Open Directory Project
• Domestic violence against women în Open Directory Project
• Helpguide: Domestic Violence and Abuse

Studii

• World Health Organisation Multi-country Study on Women’s Health and Domestic Violence against Women 2005

Bibliografie

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Soţul i-a taiat buza de jos si i-a aruncat-o in rau

Divorţul sau disoluţia căsătoriei este un proces legal în care judecătorul sau altă autoritate anulează legăturile matrimoniale existente între două persoane, restaurând astfel starea civilă de dinainte de căsătorie. Un divorţ nu declară nulă căsătoria existentă, ci că actuala căsătorie este distrusă şi trebuie dizolvată, permiţând părţilor implicate să se recăsătorească cu alţi parteneri.

Legislaţia divorţului variază mult în diverse ţări. Divorţul nu este permis în anumite ţări, precum în Malta sau Filipine, deşi este permisă o anulare a acestuia.

Procesele legale de divorţ pot implica probleme legate de sprijin acordat soţului/soţiei, copiilor, împărţirea proprietăţii şi a datoriilor, deşi aceste probleme sunt de obicei subordonate sau consecvente dizolvării căsătoriei.

În unele jurisdicţii divorţul nu necesită ca una din părţi să considere vinovat de ceva partenerul pentru a sparge căsătoria. Dar chiar şi în jurisdicţiile care acceptă procedura de divorţ fără a fi nevoie să fie declarată vinovată una din părţi, trebuie să se ia în considerare totuşi comportarea părţilor atunci când se împarte proprietatea, datoriile, evaluarea custoriei, şi sprijinul ulterior.

În cele mai multe jurisdicţii divorţul trebuie certificat de către o hotărâre judecătorească pentru a deveni validă. Termenii divorţului sunt de obicei determinaţi de către curte, deşi se poate lua în considerare acorduri prenupţiale sau postnupţiale, sau se pot ratifica direct termenii cu care soţii au căzut de acord în privat. În absenţa unei înţelegeri, se poate ajunge la contestarea divorţului şi cheltuieli mari de timp şi bani. De curând au apărut termeni mai puţini agresivi pentru stabilirea divorţului, precum medierea şi divorţul colaborativ, prin care se negociază mutual soluţii acceptabile pentru eventualele conflicte. În alte ţări, precum în Portugalia, când soţii cad de acord asupra termenilor divorţului, acesta poate fi certificat de către o entitate neadministrativă, inclusiv prin procedura de Divorţ Electronic începând cu martie 2008. Efectul divorţului este că ambele părţi sunt liberi să se recăsătorească.

În cazuri implicând copii, guvernele au un interes crescut să se asigure că disputa dintre părinţi nu afectează psihic copiii. O modalitate de a acţiona în acest sens este încurajarea acceptării unui plan parental. În Statele Unite, toate statele solicită acum părinţilor să completeze un plan parental la separarea lor legală sau divorţ.

Divorţul ca fenomen social este un subiect important în sociologie. În multe ţări dezvoltate, rata divorţului a crescut mult în secolul XX. Printre naţiunile în care divorţul a devenit un eveniment banal se numără Statele Unite, Canada, şi ţările scandinave. Japonia, Franţa şi Italia au încă o rată mai mică a divorţurilor, aceasta chiar scîzând în ultimul timp.

Bibliografie

• Mathews, J. “Dating a Married Man: Memoirs from the “Other Women”. 2008. ISBN 1440450048
• Gallagher, Maggie. “The Abolition of Marriage.” Regnery Publishing, 1996. ISBN 0-89526-464-1.
• Haltzman, Scott. Secrets of Happily Married Men: Eight Ways to Win Your Wife’s Heart Forever. John Wiley & Sons Inc., 2005 ISBN 0787979597.
• Lester, David. “Time-Series Versus Regional Correlates of Rates of Personal Violence.” Death Studies 1993: 529-534.
• McLanahan, Sara and Gary Sandefur. Growing Up with a Single Parent; What Hurts, What Helps. Cambridge: Harvard University Press, 1994: 82.
• Mercer, Diana and Marsha Kline Pruett. Your Divorce Advisor: A Lawyer and Psychologist Guide You Through the Legal and Emotional Landscape of Divorce. Fireside, 2001. ISBN 0-684-87068-1 and ISBN 978-0684870687.
• Morowitz, Harold J. “Hiding in the Hammond Report.” Hospital Practice August 1975; 39.
• Office for National Statistics (UK). Mortality Statistics: Childhood, Infant and Perinatal, Review of the Registrar General on Deaths in England and Wales, 2000, Series DH3 33, 2002.
• U.S. Bureau of the Census. Marriage and Divorce. General US survey information. [3]

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU)

Aveţi nevoie de un webmaster? Click AICI. Tel. 0745-526896

Video: Divortul dintre Brianna Caradja si sotul ei homosexual

O relaţie intimă este o relaţie interpersonală foarte apropiată. Este o relaţie în care participanţii se cunosc foarte bine sau au încredere mare unul în altul, sau o relaţie în care există o intimitate emoţională sau fizică.

Intimitatea fizică este caracterizată prin dragoste romantică sau pasională şi ataşament, sau activitate sexuală.

Intimitatea fizică şi emoţională

Dragostea este un factor important în relaţiile intime fizice şi emoţionale. Deşi termenul este dificil de definit, oricare abordare a subiectului arată o diferenţă atât calitativă cât şi cantitativă faţă de plăcere, şi diferenţa nu este dată numai de prezenţa sau absenţa atracţiei fizice. Conform analizelor, dragostea relaţională se împarte în două categorii: pasională, şi de companie. Dragostea pasională este intensă pe termen lung, şi este însoţită adesea de simptome fizilogice (respiraţie întretăiată, bătăi accelerate ale inimii, etc.). Dragostea de companie este afectivă cu însoţirea unui sentiment de intimitate, şi nu este neapărat necesar însoţită de simptome fiziologice.

Persoanele aflate în relaţii intime sunt considerate adesea ca formând cupluri, în special dacă membrii cuplului au dovedit o oarecare stabilitate în relaţia lor. Astfel de cupluri oferă adesea securitatea emoţională necesară pentru activităţile lor zilnice, inclusiv în activitatea profesională

Parteneri intimi

Termenul de parteneri în relaţiile intime include:

• Iubit/iubită
• Confident sau confidentă
• Membru al familiei
• Prieten
• Partener de viaţă
• Soţ/soţie
• Amantă
• Însoţitor

(Traducere şi adaptare din Wikipedia sub licenţa GNU de Nicolae Sfetcu)